Veteranii rusi din Al Doilea Razboi Mondial – corul piratilor fara voie

Câteodată, lupta industriei muzicale cu pirații (reali sau imaginari) atinge culmile penibilului. De exemplu, membri unui cor al Veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial au aflat cu stupoare, după un concert susținut gratis, că trebuie să plătească drepturi de autor pe cântecele militare învățate pe vremea războiului și recitate cu ocazia acestui eveniment cultural.

Mulți dintre veterani sunt supărați și pur și simplu nu înțeleg de ce ai trebuie să plătească pentru că au recitat niște cântece din timpul războiului, însă Societatea Rusească a Autorilor susține că acele cântece nu sunt în domeniul public, și astfel trebuie să încaseze taxe pe drepturi de autor. Ridicolul situației este atâta de evident încât chiar și liderul comuniștilor, Ghenadii Juganov a declarat că “în acest caz, nebunia crește și crește. Acum am ajuns la o stupiditate totală”. De asemenea, camera inferioară a Parlamentului din Rusia a convocat imediat Comisia pentru Arte, pentru a rezolva situația.

Pentru a înțelege și mai bine contextul, trebuie menționat faptul că URSS-ul a avut cel mai mare număr de victime din tot Războiul Mondial – peste 23 de milioane, din care peste 8,5 mil. au fost militari – iar cântecele de război au avut un rol foarte important în menținerea moralului ridicat, atât în rândul soldaților, cât și al populației civile. Dat fiind faptul că veteranii “Marelui Război Patriotic” se bucură de mult respect, probabil Societatea Rusească a Autorilor – care a dat semne de retragere – va ieși prost din toată situația.

Oricum, dat fiind entuziasmul unora de a alerga după pirați, situația în care cineva va fi dat în judecată pentru că a recitat “Zdreanță” pare a fi foarte plauzibilă, și nu foarte departe în viitor.

Sursă. TorrentFreak