Rezultate la bacalaureat

Învățații români încă nu au ajuns să se hotărască ce înseamnă cuvantul bacalaureat, dar pun generații întregi de tineri să treacă prin examene ale căror cerințe se schimbă după bunul plac la guvernaților și pentru care cei 12 ani de scoală anteriori nu furnizează premisele obținerii unei note de trecere.

BACALAURE, -, bacalaureați, -te, subst. 1. S.n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. – Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S.m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalaureat. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române

BACALAURE, – I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalaureat, lat. baccalaureatus)  Sursa: Marele dicționar de neologisme

Din cele două definiții prezentate, deducem că bacalaureatul este un examen. Acesta este de altfel singurul punct comun între cele două, deoarece scopul examenului este diferit pentru fiecare: una îl prezintă ca o condiție pentru admiterea în învățământul superior, cealaltă îl califică drept o verificare a nivelului de cunoștiințe ce urmărește determinarea îndeplinirii unui nivel “adecvat”.

Legea nr. 1/2011 a educației, prezintă în art. 77 alin. 3 punctul de vedere al legiuitorului: Absolventii invatamantului liceal care sustin si promoveaza examenul national de bacalaureat dobandesc si diploma de bacalaureat, care le da dreptul de acces in invatamantul superior, in conditiile legii. – adică dă dreptate definiției din DEX și ne arată că bacalaureatul este de fapt examenul de intrare în învățământul superior.

Drept consecință, în viziunea legiuitorului, nu ar trebui să fim supărați pentru procentul mic de promovabilitate din anul acesta, pentru că nu trebuie ca toți tinerii să urmeze cursurile facultăților, este nevoie și de mână de lucru mai puțin calificată. În aceste sens s-au pronunțat mulți politicieni, începând de la Președinte până la personaje care îndeplinesc sau au îndeplinit funcția de ministru al educației.

Raționamentul lor are însă o gravă problemă: învățământul obligatoriu nu este calea pentru admiterea în învățământul superior. Statul nu finanțează învățământul obligatoriu pentru a furniza potențiali studenți facultăților.

Învățământul obligatoriu are menirea de a educa și pregăti generațiile tinere pentru viața în general și viața în societate în particular. Alfabetizarea nu este în principal drumul spre facultate ci instrumentul prin care se asigură posibilitatea realizării unor funcții importante ale omului, o condiție esențială pentru o viață mai bună. În cadrul acestui tip de învățământ, elevul ar trebui să primească informațiile care să îl ajute să se dezvolte ca individ, să îndeplinească rolul pe care îîl poate avea în societate și să aibă o viață mai bună. Pentru aceasta învățământul obligatoriu trebuie să ne învețe să scriem, citim, socotim, morala și legislația,  și să ne îndrume spre studiul unor materii care ne permit să avem o minimă cultură generală.Rolul învățământului se apropie astfel mai curând de definiția din Dicționarul de neologisme,  să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală. De aceea “picarea bacului ” nu este admisibilă. Acest rezultat nu este imputabil elevilor, el reprezintă eșecul sistemului de învățământ, care a fost incapabil să pregătească o întreagă generație pentru viața de adult.