Recensamânt, CNP și dreptul la viața privată

 

Se tot bate moneda pe obligativitatea sau nu a declarării CNP-ului la recensământ. „Opoziția” spune ca declararea lui ar permite ulterior fraudarea alegerilor de către „putere”, iar purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu spune ca nu e chiar atât de obligatoriu.

Potrivit art. 21 lit. b din HG 1502/2009, refuzul furnizării informațiilor prevăzute în programul de înregistrare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 1000 de lei.

Potrivit formularelor publicate, CNP-ul este unul din câmpurile care trebuie completate, deci, indiferent ce ar zice INS, nedeclararea lui înseamnă încălcarea legii.

Dar care este problema cu CNP-ul? De ce se agită unii sau alții. Ei bine, din punctul meu de vedere problema nu a fost formulata clar de nimeni și de fapt nu exista interes pentru a fi făcută publică. Rezultatul centralizării formularelor este o imensă bază de date care permite nu numai aflarea unei imagini statistice a populației României ci și alcătuirea unor profile ale acesteia.

Atât timp cât datele sunt anonime, dovedirea faptului că cetățenii români locuiesc în majoritate în condiții improprii sau pleacă la munca în străinătate părăsindu-și copii aici, că nu au acces la informație obiectivă sau nu au cultura și educația necesară discernerii adevărului din noianul de minciuni servite de presa așa zis independentă , este un lucru bun. Recensământul în sine este o idee bună și merită să fie realizat în mod corect.

Dar, trăim în România și orice idee bună este aplicată într-un stil  original care și dă valențe atât de nocive încât o transformă în contrariul ei.

Potrivit guvernului, este nevoie de CNP pentru a se identifica eventuale inadvertențe în baza de date a evidenței populației. Datele ar fi centralizate doar la INS iar formularele fizice vor fi distruse după o perioadă. Trecând peste recunoașterea publică a faptului că bazele de date oficiale nu sunt corecte și că guvernul a pierdut controlul evidenței populației, ni se împinge în față faptul că formularele vor fi întâi anonimizate și pe urmă distruse.  Oare ne cred atât de proști? Pai daca tot le anonimizezi de ce mai ceri datele? Există și alte mijloace de a asigura organizarea și desfășurarea recensământului decât folosind numele persoanelor iar corectarea bazelor de date se poate face corelându-le cu certificatele de deces și naștere. Desigur asta ar însemna mai multă muncă pentru funcționari și doamne ferește-i de realizarea unor evidențe informatizate.

Ei bine, ajungem și la motivul real al solicitării CNP. O baza de date informatizată (că doar formularele fizice le-am distrus deja) care poate face profile sociologice și prin extrapolare psihologice ale populației și din care poți identifica cu precizie cărei tipologii și aparține fiecare persoana poate fi instrumentul perfect pentru crearea de campanii țintite mai exact decât orice alt instrument posibil până acum pentru fiecare grup și de ce nu persoană din această țară. Nici nu va fi nevoie așa cum zice „opoziția” să se fraudeze votul. Vom constata cum promisiunile electorale sau șantajele sentimentale vor căpăta deodată sens. Vom deveni ținte ale manipulării personalizate bazate pe cunoașterea unor detalii ale vieții private ce pnă acum nu au fost la îndemâna strategilor politici. Și acesta este de fapt miza. „Opoziția” a așteptat până când a fost prea târziu pentru că această bază de date și este de folos în aceeași măsură în care ea servește puterii. „Puterea” știa că discuția în presă este inofensivă și nu se vor face demersuri reale așa că a continuat să își ducă planul la îndeplinire.

Ceea ce se putea face era contestarea în justiție și blocarea recensământului înainte de demararea acțiunii, până la eliminarea tuturor aspectelor care aduc atingere vieții private. Această responsabilitate revenea în primul rând partidelor politice parlamentare și apoi societății civile.

Ce putem face acum este să dăm curs solicitărilor recenzorilor și să ne asumăm consecințele răspunsului sau refuzului la solicitarea de declarare a CNP-ului.

Poziția noastră: Recensământul este o idee bună și trebuie să participăm. Solicitarea și procesarea ulterioară a CNP-ului în legătură cu celelalte date din formulare încalcă dreptul la viață privată și orice amendă dată în legătură cu acest aspect trebuie contestată.

RECENSĂMÂNT 2011. Aproape 89% dintre locuințe au fost recenzate. Capitala, pe …

Luni, ziua în care vom deveni 7 miliarde. Cum a ales ONU ziua de Halloween …

RECENSĂMÂNT 2011: Aproape 89 la sută dintre locuiț?e au fost recenzate, în …

Recensamant 2011: Peste 17,7 milioane de persoane recenzate

Brașovul este pe locul I la Recensământ