Pirateria a dus la creșterea vânzărilor!

Vă povestesc azi despre evenimente ce s-au petrecut în anul 2008, nu numai pentru că ele demontează una dintre marile mincini corporatiste dar și pentru că arată adevărații creatori pot vedea dincolo de  prejudecăți și câștiga astfel mai mult decât bani.

Probabil numele Paulo Coelho vă este cunoscut. Acum câțiva ani era o modă să discuți despre ultimele lui cărți și chiar părea că este insigna intelectualului să afirmi că ai citit tot. Desigur fenomenul a avut și un revers, la un moment dat unii s-au săturat și au început să susțină că lucrările lui nu a de fapt o valoare culturală iar cei care le citesc de fapt încearcă doar să vopsească gardul din fața inculturii. Dar, nu calitatea scrierilor sale sau gradul de popularitate este subiectul de azi, ci faptul că în anul 2007, Paulo Coelho a și-a făcut blog și a pus la dispoziție, în mod gratuit o parte din cărțile sale, traduse în mai multe limbi. În 2009 el ales  se  Piratul Coelho tocmai ca o recunoaștere a valorii pe care o are libera distribuție a informației.

În mod previzibil, scrierile s-au răspândit fulgerător și au apărut chiar și torente (puse de Coelho) cu ele.  Ați zice că acest autor și-a făcut un mare rău dacă este să ne luam după susținătorii actualei forme a drepturilor de autor. Ei bine, cifrele zic altceva, iar explicația este pe cât de simplă pe atât de greu de înțeles de sistemul corporatist.

Așa cum afirmă chiar el:

“Țelul unui autor este să fie citit. Banii sunt secundari…Eu cred că atunci când un cititor are posibilitatea să vadă câteva capitole dintr-o carte , el sau ea vor putea ulterior să cumpere cartea. … În zilele acestea oamenii sunt încurajați să scrie, să își facă bloguri, iar industria a găsit deja în acest mod  câțiva autori talentați … O carte (tipărită) este ușor de transportat și purtat oriunde. Să citești pe monitor este obositor și este uneori mai scump să printezi o carte decât să o cumperi de la librărie”

Afirmațiile lui sunt susținute de faptul că el continuă să vândă mai mult de 100 de milioane de cărți tipărite în fiecare an. De altfel premisa de la care pornește este simplă: autorul unei cărți bune pe care ai avut ocazia să o citești, chiar și în ediție electronică, are șanse să vândă mai multe exemplare din următoarea sa carte. Desigur autorul unei înșiruiri de caractere fără calitate nu va mai vinde nimic. El trebuie să se bazeze pe faptul că reușește să își înșele primii cumpărători.

Unul dintre editorii săi a înțeles oportunitatea și oferă spre citire în mod gratuit câte o carte la fiecare 9 luni. De altfel, populariatea de care se bucură autorul, și datorită liberei circulați a cărților sale a dus la urcarea volumului Alchimistul în topul New York Times Bestseller al  celor mai bine vândute cărți de pe locul 9 pe 6.

Știți c ecranizarea unei cărți aduce mulți bani autorului dar poate încă nu știți ce a făcut Piratul Coelho. A rugat pur și simplu utilizatorii de Internet să facă un film după romanul “Vrăjitoarea din Portbello”.  Au existat mai multe încercări dar “The Experimental Witch” a ajuns să fie prezentat la festivalurile de film de la Roma si Cannes, dovedind încă o dată că rezervorul de creativitate umană este încă departe de a se fi golit.

Coelho este un autor în pas cu vremea și a înțeles că legătura cu cititorii și oferirea de cărți spre descărcare gratuită este noul model de a face afaceri. Indiferent de  aprecierile fiecăruia asupra calității operei sale, este cert că a demonstrat în practică cum pirateria aduce profit creatorului.

 

Un articol inspirat de “Best selling author turns piracy into profit”