Partidul Piratilor din Germania …și alegerile

La sfârșitul săptămânii trecute au avut loc alegeri în Germania. Dacă pentru presă rolul principal l-au avut Angela Merkel și Frank-Walter Steinmeier, pentru noi campania și rezultatele piraților germani au fost punctul de interes. Am urmărit tehnicile  folosite, materialele publicitare, clipurile, am analizat la rece și am tras învățăminte. Acum ne uităm la rezultate și facem bilanțul. Cu voturile a 846000 de alegători, Partidul Piraților din Germania a obținut un procent de 2%, ceea ce nu i-a asigurat depășirea pragului electoral de 5%. Cu toate acestea putem spune că au obținut o serie de mici victorii printre care:

– sunt cel mai mare partid neparlamentar din Germania;

– numărul celor care i-au votat a crescut de 10 ori fata de alegerile europene;

– numărul membrilor se apropie rapid de 10000.

– promovarea din timpul campaniei electorale a făcut ca aproape toți germanii să știe acum cine este Partidul Piraților