Nu exista intimitate, viață privată sau alte drepturi privind accesul la Internet în România

Scriem și noi acum, la câteva luni de la intrarea ei  în vigoare, despre Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.

Desigur, motivația tipică a autorităților, atunci când dau o lege pe care nici ei nu o înșeleg (oare câți parlamentari cred că Internetul e o boală?), este că legea era necesară pentru că trebuia să transpunem Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele și servicii de comunicaăii electronice destinate publicului și de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.

Înainte să ne enervăm cu informații despre supravegherea de tip comunisto-securist la care suntem supuși și să începem să credem că trăim în Matrix, e bine să știm toți, în calitate de cetățeni europeni, că statele membre au dreptul de a cere exceptări, derogări de la directive sau chiar modificarea acestora. Dacă în Parlament erau oameni informați, știau că nu trebuie să repetăm ca papagalii directivele. Aveam posibilitatea de a respecta Constituția și de a apăra drepturile fundamentale ale cetățenilor acestui stat, păcat că nu are încă cine să o facă.

Dar, să revenim la viața noastră cea monitorizată. Ei bine, stați liniștiți, că la cererea unui procuror sau judecător, statul poate afla despre dumneavoastră cam ce ați făcut în ultimele 6 luni. Statul poate ști de unde ați accesat Internetul, când ați făcut-o, ce ați vizitat și când v-ați conectat/deconectat dacă este cazul. Mai știe și cu cine ați conversat pe email, cu cine ați vorbit la telefon, cât ați vorbit, ce echipament ați folosit, și chiar și unde erați când ați vorbit la telefonul mobil.

Statul știe toate acestea pentru că cei care vă asigură serviciile despre care vă vorbeam, sunt obligați prin lege, să stocheze toate datele care permit furnizarea informațiilor de mai sus, o perioadă de 6 luni.

Problemele ridicate de stocare acestor date încep cu cei care sunt obligași să le stocheze. Cică furnizorul de servicii trebuie să se asigure că protejează aceste date, și că doar personalul autorizat are acces la ele. Păi cum stimabililor, să înțelegem că fiecare furnizor de servici are pe cineva care e “autorizat” să ne spioneze. Este cel puțin îngrijorător faptul că persoana “autorizată” poate accesa datele fără autorizație de la judecător sau procuror. Oare era așa greu să se prevadă folosirea unor sisteme automate iar datele să fie securizate și pentru cel care le stochează? Este ușor de intuit faptul că datele vor fi folosite de corporații pentru a analiza obiceiurile consumatorilor și a își optimiza profitul în dauna clientului. Mai mult, poate cineva să ne spună de ce avea statul nevoie să știe ce echipament de comunicații folosim?

Dacă am zis despre furnizorii de servicii haideși să vedem și ce mai face statul. Pai statul cere informații de la furnizori, de reguli în baza unei autorizări emise de judecător, dar …” în caz de urgenta, când întârzierea obținerii autorizării ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penala ori îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin documente juridice de cooperare internațională sau ca stat membru al Uniunii Europene, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penala sau căruia i-ar reveni aceasta competenta poate sa autorizeze, prin ordonanța motivată, solicitarea transmiterii de date reținute.”

I-auzi brâul. Cum vine asta domnu’ milițian? Suntem toți niște mici Osama și din cauza asta trebuie să fim la bunul plac al “organului”? Dar dacă ți se respinge ordonanța, cum e cu datele pe care le-ai aflat. Pe noi cine ne apară? Sancțiunea ta, a celui care care ai solicitat și primit datele în mod nejustificat sau de-a dreptul abuziv și ilegal, care e este? E chiar atât de greu de găsit un judecător în România?

Nu mi-am propus să analizez aici în amănunt nedreptățile din această lege, ci doar să vă arăt, încă o dată că actualii politicieni nu se gândesc la cetățeni, ci la interesele lor. Este bine să știm că Securitatea comunistă a fost un mic copil pe lângă ceea ce ni se pregătește.  Ni s-a dat speranța la democrație dar suntem împinși pe un drum care duce la controlul, cenzura și reprimarea liberei exprimîri.