Educația, drepturile și statul

„Sistemul de învățământ românesc este la pământ”, „școala nu mai este ce a fost”, sunt afirmații care pot fi ușor regăsite în paginile ziarelor în emisiunile TV, și poate și în mintea unora dintre noi. Starea de boală care a cuprins societatea românească în ansamblul ei nu a ocolit și sistemul de învățământ. De 21 de ani preocupările se îndreaptă spre salariile profesorilor, limba maghiară, manuale alternative, șpăgi la admiteri, bac și examene, meditații, angajări pe sistem de clan și șpăgi.

Sistemul de învățământ nu ne oferă informațiile necesare pentru a ne descurca în viată. Nu primim cunoașterea de care avem nevoie și nu suntem îndrumați să devenim oameni educați. Nu știm care ne sunt drepturile și obligațiile, nu știm cum să le cerem și cum să le apărăm.

Nu este deloc întâmplător. O masă de cetățeni prost informați, fără un minim de cultură și educație sunt mult mai ușor de prostit să voteze pentru o găleată de plastic.

Sistemul de învățământ românesc nu are nevoie doar de mărirea salariilor profesorilor, de impozitarea meditațiilor sau de manuale alternative. Are nevoie de o programă adecvată nevoilor anilor 2000, de o restructurare a informației oferite, să ia în calcul posibilittățile și capacitatea elevilor din sistem.

Școala trebuie să redevină școală. Azi ea este doar o închisoare pentru elevi, părinți și profesori.