Drepturile conexe
Când vorbim despre dreptul de a răspândi informația, de regula primul argument se leagă de dreptul de autor care ar fi încălcat. Argumentul este fals din punct de vedere legal pentru simplul motiv că dreptul de autor se referă strict la dreptul creatorului de a-i fi recunoscută paternitatea (sau de ce nu maternitatea) asupra operei. Pe lângă acest drept, în mod artificial au fost inventate o alte “drepturi” nenaturale a căror singură menire este de a trata opera din punct de vedere al potențialului profit.
Astfel, așa zisele “drepturi conexe” se referă printre altele la posibilitatea de a reproduce, distribui sau comunica public o operă, respectiv de a decide condițiile pentru toate acestea. În practică, de regulă, aceste drepturi nu mai aparțin creatorilor ci unor intermediari, fie ei edituri, case de producție sau alte entități. În practică, majoritatea autorilor nu sunt publicați dacă nu cedează aceste drepturi editurilor, compozitorii și interpreții nu ajung sa scoată albume dacă nu cedeaza drepturile caselor de producție, iar actorii nu vor juca nicăieri dacă nu cedează în fața companiilor care produc filmele sau piesele de teatru.
Ei bine, aceste așa zise “drepturi” au pornit de la formele feudale de organizare a societății, pe vremea când o invenșie nu se răspândea pentru că îi conferea un avantaj celui care o deținea, iar cultura nu se răspândea pentru că unele organizații gen biserica, decideau ce trebuie să ajungă la cunoștiința maselor și ce nu. Să nu uităm că vreme îndelungată puteai fi omorât pentru că ai scris sau copiat o carte în afara bisericii.
Situația nu se schimba mult nici azi. Pornind doar de la sintagma “cunoașterea este putere” ne dăm seama că există un interes atât patrimonial cât și strategic în a controla informația. Dacă la acest moment teoriile referitoare la interesul și controlul statelor sunt încă la granița dintre fabulație și adevăr, interesul concret al unor grupuri economice este evident.
Există un grup neomogen pe care o să îl denumim în continuare “industrie” care are interesul ca “drepturile conexe” să existe pentru că ele constituie baza profitului lui. Apariția și dezvoltarea Internetului a schimbat regulile jocului, punând la dispoziția maselor accesul la informație cu costuri minime, fără a oferi în schimb “industriei” mijloace de control.
Astzi situația este pe cale să se schimbe. Prin forța brută a banilor, cumpărând voturi și politicieni, au reușit să aducă în discuția mediului politic legi precum HADOPI, propuneri de tratate precum ACTA sau analize bazate pe date false precum Raportul Gallo. Toate acestea urmăresc să implice statele în controlul informației, să transforme statele în poliția privată a unor companii. Totul în numele unor “drepturi” artificiale.
Știm cu toții că o dată cumpărat dintr-un magazin, orice bun este al nostru, șl putem folosi după bunul plac, inclusiv a îl da altora, și nimeni nu se poate opune. Aceasta este natura dreptului de proprietate.
În cazul “drepturilor conexe” constatăm că ele nu sunt ale noastre, dar ne afectează în mod direct, instituind categorii de bunuri asupra cărora dreptul nostru de proprietate nu mai funcționează cum ar trebui. Astfel deși am cumpărat un fișier electronic, conținând un anume gen de informație, și ca proprietar pot face absolut orice cu el, constatăm că “drepturile conexe” ne spun că nu putem face ceea ce dorim cu proprietatea noastră pentru care am plătit. Ca și cum fabricantul unei mașini ne-ar interzice să folosim mașina duminica. Dacă cineva ne-ar interzice să ne exercităm întregul drept de proprietate, cum s-ar numi asta?
Ce sunt drepturile conexe? Furt pe față, pentru că ele ne lipsesc de dreptul de a dispune în ce mod dorim de proprietatea noastră.
Cineva argumenta o dată că drepturile conexe sunt din punct de vedere etic mai rele decât sclavia, pentru că în timp ce sclavia presupune lipsirea de libertate a unui număr limitat de persoane, drepturile conexe suspendă libertățile tuturor pentru folosul câtorva.