Din categoria tupeu fără limite sau dacă ești prost mai bine taci

Industria muzicală britanică a găsit o nouă portavoce în campania împotriva artiștilor care îndrăznesc să arate adevărul despre abuzurile făcute în numele lor.

O domnișoară Lily Allen, cântăreață cu un oarecare succes, deși personal nu pot numi o melodie de-a ei,  și-a făcut blog și a început să-i critice pe artiștii care se alătură „piraților” și să tune și fulgere împotriva file sharing. Desigur, scopul blogului nu era să ne reveleze gândurile domnișoarei, ci de a publica un unic articol, care să contrabalanseze campania lansată de artiștii britanici împotriva copyright-ului. Ca orice blog acesta trebuia să aibă conținut dar cel care l-a făcut, poate chiar „artista”, nefiind de pe plaiurile mioritice nu știa zicala „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Desigur poate ar fi trebuit să audă de „fă ceea ce predici” (practice what you preach), dar să vedem totusi ce practică ea. Dragii mei, domnișoara nu piratează, ea plagiază! Pe blogul ei, articolul 50 Cent Piracy is part of the marketing este publicat la 20 septembrie ca și cum i-ar aparține, dar în realitate articolul era publicat la 14 septembrie pe un alt blog, sub semnatura lui Michael Masnik. Hmmm…Campioana copyrightului este plagiatoare! De fapt de ce să ne miram. Ipocrizia , fățărnicia și nesimțirea sunt de fapt fundamentele pe care susținerea actualei legislații a copyright-ului se bazează. Tupeul fără limite este ceea ce le-a adus miliarde, și tot tupeul îi ajută să facă altele.  Oare cum să le răspunzi unor asemenea oameni. Oare cum ai putea să mai asculți un astfel de „artist” când știi cât de ipocrit poate fi …

Lily Allen, ai fost prinsă cu pantalonii în vine!