DaDa, PIRAT si mai cum?

Fiecare cu aniversările lui, cum și le alege.

Claudiu

Pentru mine e azi, 16 Iulie 2016 aniversarea cu o rezonanță deosebită. Fix acum 100 de ani, pe la ora aceasta, se adunau niște pirați să protesteze la cea mai mare stupizenie văzută de omenire până la ei: războiul din 1914 (deschizătoar de stupizenii mult mai mari, care au urmat și urmează).

Protestul lor s-a numit DADA. Adică nu NUNU.

Pirații s-au adunat într-o cârciumă care mai există și astăzi.

Care-i treaba. La o sută de ani de când

Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.

Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă de vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar,Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, cu rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.- Wikipedia

Pirați! Ne trezim și noi, la fel de goi, să ieșim pe scena plină cu cormorani. DADA spuneau ei, ARRG spunem noi.

giphy