Cum ne mint sub pretextul protectiei drepturilor autorilor

Argumentele împotriva piraților fac deseori apel la compasiunea și grija pe care pretinșii oameni de bine o au față de autorii unor opere. Acestea fiind spuse, am încercat să fac o analiza a istoricului drepturilor de autor în România și a modului în care protecția acestora sa modificat pe parcursul timpului. Nu am pretenția că este o analiză completă, dar citind actele normative care de-a lungul timpului au echilibrat interesul general cu protecția creatorilor, am constat că interesul economic al unor grupuri ce nu aveau nici o legătură cu creația a devenit din ce în ce mai evident în timp, în dauna autorilor dar și a consumatorului.

Astfel, în ultimii 100 de ani, durata protecției operelor după decesul autorului a crescut, de la 30 de ani în 1923 la 50 de ani în 1956 și la 70 de ani în 1996.În cazul în care nu existau moștenitori, în 1923 operele treceau în domeniul public și puteau fi rspândite spre informarea societății. Din 1950 încep să apară primele forme asociative ale creatorilor, organizații al căror scop nu era creația ci gestiunea drepturilor patrimoniale, inclusiv după decesul autorilor în cazul în care nu existau moștenitori. Însușirea unor drepturi și scopul evident mercantil devin evidente o data cu apariția Legii nr. 8/1996 care pe larg descrie pleiada de drepturi pe care organismele de gestiune colectivă le au. Și potrivit noii legi, organismele care nu au avut nici o contribuție la creație și al căror rol este de a colecta banii care se cuvin pe timpul vieții autorilor (oprind un procent revoltător de mare din ei), devin titulare ale drepturilor de autor și câștiga în continuare.

Se vede în mod clar cum interesele de grup au prevalat în fața celor generale ale societății și astfel circulația informației este îngrădită.

Un exemplu care a avut un impact major este cel al poeziilor de la serbările copiilor.

Legile din 1923 ??i 1956 permiteau în mod expres recitarea poeziilor la serbările școlare precum și folosirea unor opere în manuale, fără plată pentru titularii dreptului de autor. Oare poate cineva să aibă atât tupeu și nesimțire încât să vrea să scoată bani din serbări și să condiționeze răspândirea culturii în societate prin manualele școlare de interesele or financiare?

Răspunsul este DA. Au avut acest tupeu când prin legea din 1996 au transformat în infractor orice copil care recită o poezie la serbare fără ca titularul dreptului de autor să își manifeste acordul și  să primească bani.

Țineți minte că spuneam despre protecția drepturilor de autor că există pentru a încuraja autorul să creeze și astfel să contribuie la dezvoltarea societății. La ce dezvoltare contribuie nesimțiții care au interzis poeziile de la serbări? La ce dezvoltare contribuie cei care cer sume prohibitive pentru că în manuale să apară o poezie?

Nu trebuie să ma credeți pe cuvânt. Vă redau mai jos extrase din toate cele 3 legi despre care am vorbit și vă puteți convinge singuri. Veridicitatea textelor poate fi ușor verificată, ele se găsesc pe Internet (și potrivit legii actuale textele actelor normative nu pot face obiectul drepturilor de autor).

Situatia analizata Anul 1923  Legea nr.126 Anul 1956 Decretul nr. 321 Anul 1996  Legea nr. 8
Durata dreptului de autor si transmiterea dupa decesul autorului Autorii de tot felul se vor bucura în tot timpul vieții, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a publica, reprezenta sau executa, a autoriza traducerile, adaptările și reproducerile în orice mod, a exploata singuri sau a vinde operele lor, în total sau în parte, a le dărui sau a le transmite altora prin testament.

După moartea autorului, moștenitorii săi în gradul prevăzut de prezenta lege, precum și cesionarii lor, se vor bucura timp de 30 de ani de aceleași drepturi de cari s-a bucurat autorul.

În cazul când după moartea autorului, moștenitorii sau cesionarii lor nu editează operele acestora timp de 3 ani, ministerul artelor are facultatea să facă aceasta, beneficiile împărțindu-se după scoaterea cheltuielilor, în mod egal, între moștenitori sau cesionari deoparte și ministerul artelor de alta.

După trecerea celor 30 ani de la moartea autorului, opera sa cade în domeniul public, oricine fiind liber a o reproduce și exploata.

La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului Civil, însă numai pe următoarele termene:

a) soțului și ascendeniloțr autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia;

b) descendenților, pe timp de 50 ani;

c) celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul să se poată transmite din nou prin moștenire.

Cu excepția cazurilor prevăzute la art 7 . lit. a, b, c durata dreptului patrimonial de autor este limitată la 50 de ani de la apariția operei, în cazul când acest drept aparține unei persoane juridice. La moartea autorului, sau, în cazul unei opere comune a vre-unuia dintre coautori, sarcina de a apară paternitatea, inviolabilitatea și justa folosire a operei acestuia revine uniunii sau asociației respective de creatori sau, în lipsa acesteia, organului de stat competent.

La expirarea termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsa de moștenitori, din momentul morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge.

Drepturile patrimoniale durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.
Posibilitatea de a recita in public o opera -nu constituie o atingere a dreptului de proprietate:

Recitarea în public de poezii sau bucăți literare, la serbări școlare, reprezentații oficiale sau lecturi publice, alcătuite de societăți de cultură populară sau în scopuri de binefacere, cu sau fără plată.

Sânt permise fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații respectându-se însă celelalte drepturi ale acestuia:

– reprezentarea, executarea, recitarea sau expunerea operelor dramatice, muzicale, coregrafice, literare sau științifice în cadrul activității obișnuite a școlilor, organizațiilor de masă, precum și a aceleia a caselor de cultură și a căminelor culturale în cazurile și condițiile prevăzute prin Hotărârea Consiliului de Miniștri;

Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei

Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor nu se consideră epuizat prin nici un act de comunicare publică sau de punere la dispoziia publicului.

Posibilitatea de a folosi o opera pentru manuale scolare -nu constituie o atingere a dreptului de proprietate:

Reproducerea în cărțile didactice: antologii, crestomații,ii pentru cultura școlarilor, cărți de citire, compoziții, gramatici, dicționare etc., de pasaje izolate, poezii și mici bucăți literare sau științifice, în întregime sau rezumate, cu obligația arătării numelui autorului și titlului lucrării din cari s-a făcut reproducerea sau rezumarea;

Sânt permise fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații respectându-se însă celelalte drepturi ale acestuia:

– publicarea, chiar integrală a operelor literare, muzicale sau științifice ori reproducerea operelor de artă plastică în manuale didactice, cursuri universitare, culegeri sau alte asemenea lucrări destinate învățământului, cu excepția operelor care au fost comandate special în acest scop și pentru care autorul păstrează dreptul de remunerație;

Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:

– utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;