Chris Hedges: Julian Assange și prăbușirea statului de drept

 

Chris Hedges a ținut acest discurs la un miting joi seara în New York, în sprijinul lui Julian Assange.
By Chris Hedges / Original to ScheerPost

O societate în care rostirea adevărului este prohibită nimicește puterea justiției.

Pentru asta suntem aici în această seara. Da, toți cei care îl cunoaștem și îl admirăm pe Julian deplângem suferința sa prelungită și suferința familiei sale. Da, cerem să se pună capăt numeroaselor greșeli și nedreptăți care i-au fost puse în cârcă. Da, îl onorăm pentru curajul și integritatea sa. Dar lupta pentru libertatea lui Julian a fost întotdeauna mult mai mult decât un protest pentru persecutarea unui editor. Este cea mai importantă bătălie pentru libertatea presei din epoca noastră. Și dacă pierdem această bătălie, va fi devastator, nu numai pentru Julian și familia lui, ci și pentru noi.

Tiraniile inversează statul de drept. Transformă legea într-un instrument al nedreptății. Își ascund crimele într-o falsă legalitate. Ei folosesc eticheta instanțelor și a proceselor pentru a-și masca criminalitatea. Cei care, așa cum a făcut Julian, expun această criminalitate publicului sunt periculoși, pentru că fără pretextul legitimității tirania își pierde credibilitatea și nu mai are nimic în arsenal decât frică, constrângere și violență.

Lunga campanie împotriva lui Julian și WikiLeaks este o fereastră spre prăbușirea statului de drept, ascensiunea a ceea ce filosoful politic Sheldon Wolin numește sistemul nostru de totalitarism inversat, o formă de totalitarism care menține ficțiunile vechii democrații capitaliste, inclusiv instituțiile sale, iconografia, simbolurile patriotice și retorica, dar pe plan intern a predat total controlul dictatelor corporațiilor globale.

Eram în sala de judecată din Londra când Julian era judecat de judecătoarea Vanessa Baraitser, o versiune actualizată a Reginei Inimilor din Alice-în Țara Minunilor,  cea care cerea sentința înainte de pronunțarea verdictului. A fost o farsă judiciară. Nu a existat nicio bază legală pentru a-l ține pe Julian în închisoare. Nu a existat nici o bază legală pentru a-l judeca, ca cetățean australian, în conformitate cu Legea spionajului american. CIA l-a spionat pe Julian în ambasadă printr-o companie spaniolă, UC Global, contractată pentru a asigura securitatea ambasadei. Acest spionaj a inclus înregistrarea conversațiilor privilegiate dintre Julian și avocații săi în timp ce discutau despre apărarea sa. Doar acest fapt ar fi trebuit să invalideze procesul. Julian este ținut într-o închisoare de înaltă securitate pentru ca statul să poată, după cum a mărturisit Nils Melzer, raportorul special al ONU pentru tortură, să continue abuzul și tortura degradante care speră că vor duce la dezintegrarea sa măcar psihologică, dacă nu și fizică.

Guvernul SUA- așa cum a documentat Craig Murray atât de elocvent, l-a instrumentat pe procurorul londonez James Lewis. Apoi Lewis i-a transmis aceste directive lui Baraitser. Baraitser le-a adoptat ca decizie legală. A fost pantomimă judiciară. Lewis și judecătorul au declarat insistent că nu încearcă să incrimineze jurnaliștii și să pună botniță presei dar între timp ei stabilesc cu îndârjire cadrul legal pentru a incrimina jurnaliștii și a pune botniță presei. Și de aceea instanța s-a străduit atât de mult la mascarea procedurile în fața publicului, limitând accesul în sala de judecată la o mână de observatori și făcând dificilă și uneori imposibilă accesarea procesului online. A fost un proces-spectacol ciudat, nu un exemplu al jurisprudenței engleze, mai degrabă unul demn de Lubyanka.

Știu că mulți dintre noi, cei de aici, în seara aceasta, am vrea să ne considerăm radicali, poate chiar revoluționari. Dar ceea ce cerem spectrului politic, care este de fapt conservator, este restabilirea statului de drept. Este simplu și de bază. Aceasta nu ar trebui, într-o democrație funcțională, să fie o cerere incendiară. Dar trăind într-un adevărat sistem despotic, această cerere este un act suprem de sfidare, un adevăr care îi îngrozește pe cei de la putere.

Arhitecții imperialismului, maeștrii războiului, ramurile legislative, judiciare și executive ale guvernului controlate de corporații și curtenii lor obsedați din mass-media sunt nelegitimi. Spuneți acest adevăr simplu și sunteți alungați, cum așa am fost mulți dintre noi, la marginea peisajului mediatic. Dezvăluiți acest adevăr care ne permite să privim la funcționarea interioară a puterii, așa au făcut Julian, Chelsea Manning, Jeremy Hammond și Edward Snowden,și veți fi vânat și persecutati.

La scurt timp după ce WikiLeaks a lansat jurnalele de război din Irak în octombrie 2010, care au documentat numeroase crime de război din SUA – inclusiv imagini video cu împușcarea a doi jurnaliști Reuters și a altor 10 civili neînarmați în videoclipul Collateral Murder, tortura de rutină a prizonierilor irakieni, mușamalizarea morții a mii de civili și uciderea a aproape 700 de civili care s-au apropiat prea mult de punctele de control americane – impozanții avocați pentru drepturi civile Len Weinglass și bunul meu prieten Michael Ratner, pe care l-am însoțit ulterior la întâlnirea cu Julian în Ambasada Ecuadorului, s-au întâlnit cu Julian într-o garsonieră din centrul Londrei. Cardurile bancare personale ale lui Julian au fost blocate. Trei laptopuri criptate cu documente care detaliază crimele de război din SUA au dispărut din bagajele sale în drum spre Londra. Poliția suedeză a fabricat un caz împotriva sa într-o mișcare care, a avertizat Ratner, ar fi dus la extrădarea lui Julian în Statele Unite.

„WikiLeaks și cu dumneavoastră personal vă confruntați cu o bătălie care este atât juridică, cât și politică”, i-a spus Weinglass lui Assange. Așa cum am aflat în cazul Pentagon Papers, guvernului SUA nu-i place când adevărul iese la lumină. Și nu-i place să fie umilit. Nu contează dacă e Nixon sau Bush sau Obama, republican sau democrat la Casa Albă. Guvernul SUA va încerca să te oprească să-i publici secretele urâte. Și dacă trebuie să te distrugă pe tine și Primul Amendament și drepturile editorilor odată cu tine, sunt dispuși să o facă. Credem că vor pune lupa pe WikiLeaks și pe tine, Julian, ca editor.”

„Pe mine -pentru ce?”, a întrebat Julian.

„Spionaj”, a continuat Weinglass. „Îl vor acuza pe Bradley Manning de trădare în baza Legii Spionajului din 1917. Nu credem că i se aplică pentru că e un avertizor de integritate, nu un spion. Și nu credem că se aplică nici ție pentru că ești editor. Dar vor încerca să-l forțeze pe Manning să te implice ca și colaborator al său.”

„Pe mine -Pentru ce?”

Aceasta este întrebarea.

Au venit după Julian nu pentru viciile lui, ci pentru virtuțile lui.

Ei au venit după Julian pentru că a expus cele peste 15.000 de decese nedeclarate ale civililor irakieni; pentru că a expus tortura și abuzul a aproximativ 800 de bărbați și băieți, cu vârste cuprinse între 14 și 89 de ani, la Guantánamo; pentru că a dezvăluit că Hillary Clinton a ordonat în 2009 diplomaților americani să-l spioneze pe secretarul general al ONU Ban Ki Moon și pe alți reprezentanți ONU din China, Franța, Rusia și Marea Britanie, spionaje care includeau obținerea de ADN, scanări de iris, amprente digitale și parole personale, parte a lungului mod de supraveghere ilegal care a inclus interceptarea secretarului general al ONU Kofi Annan în săptămânile dinaintea invaziei irakiene conduse de SUA în 2003; pentru că a dezvăluit că Barack Obama, Hillary Clinton și CIA au orchestrat lovitura de stat militară din iunie 2009 din Honduras care l-a răsturnat pe președintele ales în mod democratic Manuel Zelaya, înlocuindu-l cu un regim militar criminal și corupt; pentru că a dezvăluit că George W. Bush, Barack Obama și generalul David Petraeus au efectuat un război în Irak care, conform legilor post-Nürnberg, este definit ca un război criminal de agresiune, o crimă de război, că au autorizat sute de asasinate țintite, inclusiv cele ale cetățenilor americani din Yemen, și că au lansat în secret atacuri cu rachete, bombe și drone asupra Yemenului, uciderea a zeci de civili; pentru că el a dezvăluit că Goldman Sachs a plătit lui Hillary Clinton 657.000 dolari pentru a ține conferințe, o sumă atât de mare încât nu poate fi considerată altceva decât o mită, și că ea i-a asigurat în mod privat pe liderii corporativi că le va materializa dorințele, promițând pe de altă parte reglementarea și reforma financiară publică; pentru că a expus campania internă de discreditare și distrugere a liderului Partidului Laburist britanic Jeremy Corbyn de către membrii propriului său partid; pentru că a expus modul în care instrumentele de hacking utilizate de CIA și Agenția Națională de Securitate permit supravegherea totală de către guvern a televizoarelor, computerelor, smartphone-urilor și software-ului anti-virus, permițând guvernului să înregistreze și să stocheze conversațiile, imaginile și mesajele text private, chiar și din aplicații criptate.

Julian a dezvăluit adevărul. El l-a expus mereu și mereu și mereu, până când nu a mai rămas nedezvăluită nici o chestiune de ilegalitate endemică, corupție și minciună care definește elita globală de guvernământ. Și pentru aceste adevăruri au venit după Julian, așa cum au venit după toți cei care au îndrăznit să rupă vălul puterii. „Red Rosa a dispărut și ea. …” a scris Bertolt Brecht după ce socialista germană Rosa Luxemburg a fost ucisă. „Le-a spus săracilor despre cum e viața, așa că bogații au dat-o afară.”

Am trecut printr-o lovitură de stat corporativă, în care bărbații și femeile săraci și muncitori sunt reduși la șomaj și foamete, unde războiul, speculațiile financiare și supravegherea internă sunt singura afacere reală a statului, unde nici măcar habeas corpus nu mai există, unde noi, ca cetățeni, nu suntem altceva decât mărfuri pentru sistemele corporative de putere , cele care urmează să fie utilizate, jecmănite și aruncate. Să fii pașnic, să întinzi mâna și să-i ajuți pe cei slabi, asupriți și suferinzi, să salvezi planeta de ecocid, să deplângi crimele interne și internaționale ale clasei conducătoare, să ceri dreptate, să trăiști în adevăr, înseamnă a purta semnul lui Cain. Cei de la putere trebuie să simtă mânia noastră, iar acest lucru înseamnă acte constante de nesupunere civilă în masă, înseamnă acte constante de perturbare socială și politică, pentru că această putere organizată de jos este singura putere care ne va salva și singura putere care îl va elibera pe Julian. Politica este un joc al fricii. Este datoria noastră morală și civică să-i facem pe cei de la putere foarte, foarte speriați.

Clasa conducătoare criminală ne-a blocat pe toți în strânsoarea morții. Nu poate fi reformată. A abolit statul de drept. Ascunde și falsifică adevărul. Caută consolidarea bogăției și puterii sale obscene. Și astfel, ca s-o citez pe Regina Inimilor, metaforic desigur, declar: „Jos cu capetele lor.”