Vor sa ██████ internetul

Fraților, e groasă!

Am primit această scrisoare , vă rog, citiți și dați mai departe:

 

Chiar acum, la summitul ONU din Dubai, mai multe țări cu regimuri autoritare fac presiuni uriașe pentru impunerea controlului guvernamental asupra internetului printr-un tratat internațional. Dacă vor reuși, internetul își va pierde din autonomie, va fi mai scump și va funcționa mai prost. Mai avem doar câteva zile pentru a-i opri.

Internetul ne-a dat nouă, oamenilor obișnuiți, mai multă putere ca oricând, permițându-ne să comunicăm, să protestăm și să creăm o presiune reală asupra liderilor noștri. Acest lucru a fost posibil pentru că până acum internetul a fost “guvernat” de utilizatori și entități non-profit și non-guvernamentale. Rusia, China și Emiratele Arabe Unite vor însă să renegocieze un tratat din domeniul comunicațiilor numit ITR, pentru a dobândi controlul strict asupra internetului, ceea ce ar însemna că pe viitor acesta va oglindi interesele guvernelor și nu pe cele ale utilizatorilor. Tim Berners Lee, unul dintre “părinții internetului”, a avertizat deja că amendamentele vor crește cenzura online și ne vor amenința sfera privată. Dar putem riposta și ne putem apăra drepturile printr-o petiție masivă.

Am mai oprit atacuri de acest fel și în trecut și o putem face din nou, înainte ca tratatul să fie încheiat săptămâna aceasta. Un val de proteste împotriva noului pact ITR crește deja vertiginos. Semnați acum petiția și transmiteți guvernelor un mesaj clar: lăsați-ne internetul în pace! Nu uitați să trimiteți apoi mesajul mai departe și prietenilor voștri. Când vom atinge 1 milion de semnături, vom înmâna petiția delegaților prezenți la summit:

SEMNEAZĂ PETIȚIA

adresată ITU și tuturor națiunilor reunite în cadrul summitului Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (WCIT) din Dubai:

În calitate de cetățeni ai lumii și utilizatori de internet, vș cerem să respingeți orice schimbări ale reglementărilor aflate în vigoare care ar putea altera sau slăbi libertatea și deschiderea internetului sau care ar da unui guvern sau oricărui alt organism puterea de a încălca drepturile utilizatorilor la exprimare liberă, acces liber la informație și sfera privată. Vă cerem deasemenea ca orice fel de schimbări aduse reglementărilor în vigoare să fie supuse unei dezbateri publice și să necesite aprobarea cetățenilor.

Ești deja membru Avaaz?
Introdu adresa de e-mail și apasă “Trimite”
TRIMITE

 

Ești pentru prima datș aici? Te rugșm sș completezi formularul de mai jos.
TRIMITE

 

Avaaz.org îți va proteja informațiile personale și te va ține la curent cu această campanie și altele asemănătoare.

 

Summitul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), o agenție a ONU, a fost convocat pentru actualizarea Tratatului Internațional al Telecomunicațiilor (ITR). În mod normal, acest summit nu ar merita prea multă atenție, dar Rusia, China și Emiratele Arabe Unite încearcă să profite de acest eveniment pentru a crește controlul guvernelor asupra internetului, prin amendamente ale tratatului care vor înlesni blocarea mai rapidă a accesului la Internet, intruziunea în sfera privată, legitimarea monitorizării, și introducerea de noi taxe pentru accesarea informațiilor online.

În acest moment, internetul nu are un sistem de guvernare centralizat, dar diverse organizații non-profit colaborează pentru administrarea intereselor politice, comerciale și tehnologice care și fac posibilă funcționarea. Modelul actual are și el punctele sale slabe. Dominația SUA și influența mult prea mare a corporațiilor au accentuat nevoia de reformă, dar schimbările nu ar trebui să fie dictate printr-un pact părtinitor, care reprezintă doar interesele guvernelor. Ele ar trebui să fie rezultatul unui proces deschis și transparent, care să aibă la bază interesele utilizatorilor.

ITU joacă un rol important în dezvoltarea internetului, sprijinind conectarea ieftină în țările ărace și securizând rețelele, dar nu este locul potrivit pentru a face schimbări în modul de operare al internetului. Haideți să ne asiguăm că internetul nostru va continua să fie liber și guvernat doar de utilizatorii săi și să arătăm ITU că nu vom rămâne nepăsători în fața acestui atac. Dați click mai jos pentru a semna și trimiteți acest mesaj mai departe:

http://www.avaaz.org/ro/hands_off_our_internet_i/?bGZYlbb&v=20107 

Membrii Avaaz și-au unit și cu alte ocazii forțele pentru un internet liber – și au câștigat! Mai mult de 3 milioane dintre noi au cerut SUA să respingă proiectul de lege care permitea blocarea imediată a oricei pagini web, reușind să convingă Casa Albă să își retragă suportul pentru proiect. În Europa, Parlamentul European a răspuns cererii a 2.8 milioane dintre noi și a respins ACTA, o altă amenințare la adresa internetului liber. Împreună, vom reuți din nou! 

Cu speranță, 

Pascal, Ian, Paul, Luca, Caroline, Ricken, Kya și restul echipei Avaaz

SURSE

Cerf și Berners Lee critică conferința ITU (IT Pro Portal):
http://www.itproportal.com/2012/12/05/sir-tim-berners-lee-joins-criticism-of-un-internet-regulation-talks/#ixzz2EDlH06f5

ITU și Google se confruntă la summitul din Dubai pe tema viitorului internetului (Guardian):
http://www.guardian.co.uk/technology/2012/dec/03/telecoms-unitednations

Păstrați internetul deschis (New York Times):
http://www.nytimes.com/2012/05/25/opinion/keep-the-internet-open.html?_r=1& 

Propunere pentru guvernarea globală a internetului (Financial Times):
http://www.ft.com/intl/cms/s/0/1b114d8c-422e-11e2-bb3a-00144feabdc0.html#axzz2EdnmBAXI

Cine controlează internetul? (Guardian):
http://www.guardian.co.uk/technology/2012/oct/17/who-rules-internet