Vrei să fii PIRAT?? Completează Formularul și trimite-l prin poștă: Partidul Pirat Romania, str. Horea nr.4, 400174 Cluj Napoca
blog

Platforma Comunitatea Participă: primul candidat, Bucureşti, Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Săptămâna trecută piraţii au lansat platforma Comunitatea participă, provocând societatea civilă şi  căutând independenţii care se simt capabili să îşi asume democraţia participativă.  Astăzi vă prezentăm primul astfel de candidat, pentru Camera Deputaţilor, Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr.2. 

Iată mai jos declaraţia cu care îşi anunţă candidatura:

„Ce poate face un tânăr care vrea să se implice în viaţa politică din România? Poate încerca să se integreze într-un partid politic existent. Din păcate, va fi nevoit să asume şi istoria respectivului partid care depăşeşte, uneori, limitele regimului democratic post-89. În plus, ar trebui să fie coleg cu persoane care au avut, au sau se pregătesc să aibă probleme cu justiţia, suspiciuni de corupţie sau care au trecut pe la atâtea partide încât nici ei nu mai ştiu ce convingeri au. Sau se poate prezenta ca independent.

Aceasta este alegerea mea.

Pentru cei care ştiu cum era înainte de 1989, este important să reamintim că Parlamentul nu este Marea Adunare Naţională şi că a fi cetăţean înseamnă să înfluenţezi deciziile care îi afectează cotidianul. Pentru cei care nu au cunoscut perioada dinainte de 1989, este important să ştie că există totuşi oameni cu convingeri. Şi nu doar din patru în patru ani.

Eu vreau ca cetăţenii să poată influenţa direct votul în Parlament. Vreau ca noi toţi să decidem ce fac şi ce spun reprezentanţii noştri, iar aceasta este perfect posibil. Candidatul oricărui partid este limitat de aşa-zisa ideologie a partidului, în fapt interesele grupului care l-a pus pe buletinul de vot. Un candidat independent face şi spune ce îi cer alegătorii.

M-am decis să candidez ca independent pentru colegiul uninominal în care m-am născut, am crescut și locuit. Pentru oamenii pe care îi cunosc dintotdeauna și ale căror probleme și idei sunt și ale mele. Pentru cei care au crescut cu mine, au mers la aceleași școli, au avut aceiași profesori, au călcat pe aceleași trotuare și au mers în aceleași parcuri. Pentru cei care nu au avut pe cine alege, pentru cei care nu au avut cui să îi spună ce gândeau și cum doreau să fie legile.

Candidez pentru ca cei din cartierele colegiului nostru să aibă un reprezentant, să aibă acces la un sistem care să le permită exprimarea opiniei lor timp de 4 ani, și nu doar din 4 în 4 ani, candidez pentru democraţie participativă, împotriva sistemului politic actual.

Vreau să le ofer un sistem prin care să poată consulta deciziile care urmează a fi luate în Camera Deputaţilor şi posibilitatea de a vota pentru fiecare dintre ele prin intermediul Internetului, telefonului sau al biroului parlamentar ce va fi deschis in zona colegiului uninominal. Voturile cetăţenilor vor fi centralizate, iar votul din Parlament va reflecta decizia lor.

Aceasta este de fapt momentul în care se decide posibilitatea de a alege. Acesta este intervalul în care activiştii au ocazia de a contribui la schimbarea fundamentală.

Cred în democraţia participativă şi cred că cetăţenii sunt la fel de competenţi ca şi politicienii să îşi spună părerea despre viaţa lor. Iar cetăţenii, spre deosebire de marea majoritate a politicienilor, nu au ideologie de partid, ci doar bun simţ civic.

Nu am venit să vă promit lapte şi miere. Ceea ce pot să vă asigur, însă, este că dacă există soluţii, le vom găsi împreună pe întreaga durată a mandatului.

Cristian Bulumac”

PS: Trebuie să strâng 2000 de semnături de susţinere a candidaturii de la locuitorii Colegiului 2 şi să le depun la autorităţi până la 30 octombrie 2012.
Dacă în decembrie 2012 veți voi ca pe buletinul de vot pentru Camera Deputaţilor Colegiul 2 Bucureşti să găsiţi numele independentului care vă aduce 4 ani de reprezentativitate, alegeţi acum să susţineţi această candidatură.
Modalităţile de susţinere sunt:

  • Descărcaţi tabelul de AICI, semnaţi, cereţi familiei, vecinilor, prietenilor care au domiciliul în Colegiul 2 Camera Deputatilor Bucuresti, să semneze şi ei.
  • Tipariţi şi distribuiţi tabele, spuneţi celor din Colegiul 2 Bucureşti să semneze pentru candidatura independentă
  • Trimiteţi un email la adresa trezeste (at) gmail.com si veti fi contactati pentru preluarea tabelului sau
  • Donaţi pentru tiparirea şi distribuirea de tabele către cât mai mulţi locuitori ai Colegiului 2 Bucureşti. Pentru detalii contactati-ne la adresa de email trezeste (at) gmail.com
  • Contactaţi-ne pentru orice nelamuriri şi eventuale alte idei de sprijin.

Aşteptăm în continuare şi alţi români dispuşi să îşi asume această reponsabilitate!

 

 

 
Comments