O Serie De DisElocințe ale Fericitului Thomas Jefferson (nr.1)

Motto:

Fericirea înseamnă să nu ai dureri în trup și griji în minte.-Thomas Jefferson

1.

Au trecut vreo douăsutedeani de când părintele Declarației de Independență a americanilor spunea, la o pipă, în timp ce sclava lui preferată îi lustruia cisma:

„Am jurat, în fața lui Dumnezeu, dușmănie eternă față de orice formă de tiranie asupra minții umane.”

Ipocrizia lui Thomas Jefferson a devenit Mireasa Americii devreme ce iată, democrația democraților americani a legiuit pedepsirea prin biciuire. Dacă albul TJ nu avea nici o treabă să viseze la „stârpirea tiraniei” în timp ce-și spânzura sclavii care încercau să fugă, apoi nici negrul Obama nu are vreo treabă să instituie pedepsirea prin biciuire a „insurgenților” și „încăpățânaților” care îndrăznesc și insistă să evadeze din marasmul consumismului în libertatea comunicaționismului .

În 25 februarie 2013, marcând 30 de ani de la prima conexiune TCP/IP , a fost lansat cu mare tamtam Copyright Alert System, adică sistemul care alertează poliția de câte ori cineva încearcă să transmită, prin intermediul BitTorrentelor, opere însemnate cu fierul roșu al „copyright”-lui, pe românește „drepturi de autor”.

Despre dreptul de autor am tot scris, e vorba de un drept al cuiva care crează o operă artistică, muzicală, cinematografică, literară, etc. de a introduce această operă în circuitul comercial. Este o componentă a Proprietății intelectuale, alături de :

Prin aplicarea ștampilei „copyright” aceste „opere” devin produse. Scopul urmărit e banal, se dorește încasarea de bani li îmbogățirea de pe urma vânzării în serie a acestor produse și nicidecum asimilarea lor culturii universale.

Ca urmare, părerea oamenilor normali ar fi că atâta timp cât ceva este de vânzare și cineva îl cumpără, prin acest act de comerț devine stăpânul acelui ceva- nu-i așa, domnule Jefferson, mare proprietar de sclavi?

Nu. Chestiunea așa cum se pune în America modernă este în felul următor: cetățenii sunt sclavi, iar produsele sunt stăpânii. De fapt produsul îl deține pe cetățean și nu invers așa cum deformat credea acesta.

„Independența Americii” e o glumă sadică: în 4 iulie 1776 a fost ratificat un act care consfințea nu atât ruperea de Marea Britanie cât  începutul dominației mondiale. Visul american este visul despre stăpânirea lumii, iar visătorul perpetu are mentalitatea stăpânului de sclavi.

La mai bine de 200 de ani de la Declarația de independență, democratul Obama ne va altoi 6 lovituri de bici tuturor celor care avem un sit pe vreun host american și după aceea ne va sugruma conexiunea!

(RIP Aaron Swartz!)

Ultima oră: orice lege idioată are un antidot!

 

Â