Vrei să fii PIRAT?? Completează Formularul și trimite-l prin poștă: Partidul Pirat Romania, str. Horea nr.4, 400174 Cluj Napoca
blog

Legea Partidelor: Un fel de victorie

Așa cum anunțam acum 2 zile, astăzi am avut termen la Curtea Constituțională, pe rol fiind judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 al. 3 şi art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003 pe care am ridicat-o cu ocazia depunerii documentelor necesare înregistrării Partidului Pirat România în martie 2014, la Tribunalul București.

Spre marea mea surprindere, cererea  a fost admisă! Nu sunt sigur asupra urmărilor acestei victorii de aceea mă rezum doar la o bere.

Pentru că multă lume mi-a comunicat că ar dori să vadă cum am reușit să îmbunez Curtea, expun mai jos cele două documente: cel depus și expus azi în ședință publică și cel depus la dosar inițial la Tribunal.

1. Azi, 26.02.2015

Stimați Judecători!

Anul trecut, când am înaintat Tribunalului București cererea pentru înregistrarea Partidului Pirat România, cerere redactată conform legii și însoțită de toate anexele impuse de lege mai puțin listele cu datele personale și semnăturile a cel puțin 25.000 de susținători,

am știut că vom ajunge în fața dvs.

Pentru că Tribunalul nu este o Curte unde se face justiție ci este o Curte unde se aplică legea. Iar cum legile unui popor sunt emanații ale unor instanțe trecătoare și supuse intereselor conjuncturale dictate de nevoi mai mult sau mai puțin universale, există oricând pericolul strecurării unor nepotriviri, neconcordanțe sau abuzuri, așa cum este cazul cu actuala Lege a Partidelor.

Iată pentru ce, în căutarea justiției, venim în fața dvs, singura instituție abilitată: cerem îndreptarea unei legi care prin caducitatea ei oprește grosolan  dezvoltarea societății, alungă toate posibilitățile de inovare și condamnă definitiv România la o stare de vasalitate în fața nemișcării: țara noastră este o fată frumoasă aflată într-o pădure adormită.

Suntem conștienți că onorata Curte este pe deplin informată în legătură cu toate aspectele care țin de legislația partidelor politice în Europa și în restul lumii. Din acest motiv vom prezenta pe scurt, într-o enumerare minimală, câteva argumente care vin în completarea celor scrise  în Cererea noastră depusă la Tribunalul București:

  1. Legea Partidelor în actuala sa formă impune ca cererea de înregistrare a unui partid politic să fie însoțită de liste cu datele personale și semnătura a cel puțin 25.000 de susținători.

–              Despre obținerea și păstrarea datelor personale ale persoanelor CCR a apreciat ca fiind neconstituționale în DECIZIA nr.440 din 8 iulie 2014 și în DECIZIA nr.17 din 21 ianuarie 2015.

–              Pe de altă parte această cerință a dus la dezvoltarea unei rețele de „meseriași” ai colectării de date personale, din diverse baze de date (de ex. abonații Selgros), semnăturile fiind apoi grosolan executate „în laborator”. De exemplu o identitate costă între unu și patru euro. Printre beneficiarii acestor baze de date putem găsi inclusiv partide politice active in prezent.

  1. Dreptul la asociere a fost la origine absolut, experiența nazismului a impus o limitare a acestui absolut astfel încât partidele să promită din capul locului că nu vor agrea manifestările urii de rasă, clasă, etnie sau orientări sexuale. Aceste condiționări au fost adoptate de toate țările europene după cel de-al doilea război mondial. Dar nici o țară nu a corupt acest drept întratât încât legalizarea unui partid să fie condiționată de o repartizare teritorială a susținătorilor sau de vreo cantitate care depășește numărul de locuitori al unui orășel (Gherla= 20.982 locuitori).

În aceste condiții, textul art. 40:

„(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”

ne pune în situația de a analiza definiția termenului „liber” și modul cum este el înțeles.

Conform dex:

„LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile” Sursa: DEX ’09 (2009)

Legiuitorii din Parlamentul României nu au investituri divine care le-ar permite să anamorfozeze sensul acestui cuvânt în interiorul aceleași fraze: suntem liberi să ne asociem „în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”, pentru care avem nevoie de 3 persoane, dar pentru partide politice suntem liberi doar dacă furnizăm 25.000 de persoane.

Poate e necesar să amintim aici epopeea Legii Partidelor din Rusia, care avea o condiționare a libertății asemănătoare (40.000 de semnături pentru a înregistra un partid politic!) până în 2012, când în urma unor puternice proteste de stradă, la recomandarea Comisiei de la Veneția și a unei Decizii a Curții Europene (European Court decision on Case of the Republican Party of Russia) Duma de Stat a reconsiderat această cifră și a redus-o la 500.

http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?topic=15&year=all

https://en.wikipedia.org/wiki/Political_parties_in_Russia

Cerem onoratei Curți să ofere o clarificare acestei neconcordanțe în înțelegerea diferențiată a termenului „liber”.

  1. Recent, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale a votat cu 10 pentru, 4 împotrivă și o abținere revizuirea radicală a Legii Partidelor. Cităm pe domnul Valeriu Zgonea, 24 februarie 2015:

„Dispare obligativitatea depunerii unei liste de câteva zeci de mii de susținători în 18 județe. Poți să-ți faci un partid cu trei oameni. Dispar condițiile, dacă am intrat pe listă deja la parlamentare, este clar că nu mai avem obligativitatea de a depune o sumă de bani pentru a putea candida în circumscripția electorală. Toți suntem egali în fața legii, indiferent de candidatură trebuie să avem susținere în timpul campaniei electorale, 100 de oameni într-o comună, 500 de oameni minim într-un oraș și 1.000 de locuitori într-un municipiu. Dispare obligativitatea de a semna doar pentru un singur candidat, deci putem să semnăm pentru mai mulți candidați. Și, automat, Biroul electoral de circumscripție va verifica această listă”.

Putem percepe aici o oarecare disperare a partidelor tradiționale aflate în imposibilitate de a se primeni cu oameni tineri și integri pe fondul actualelor spectacole DNA aflate sub sigla „toți politicienii sunt corupți”.

Am putea spune că cererea noastră este caducă, fiind aproape sigur că Legea Partidelor va fi modificată. Dar noi nu putem fi mulțumiți cu atât. Mâine poate veni o altă majoritate parlamentară care va aduce alte schimbări, alte condiționări.

De aceea cerem onoratei Curți să ne admită cererea și să indice modificările necesare formei actuale a Legii Partidelor astfel încât viitoarea Constituție să  țină seama de acestea și să se elaboreze un articol 40 conform Cartei Europene a Drepturilor Omului.

Deși legea este criticată de societatea civilă în mai multe privințe, noi, cei puțini de la Partidul Pirat, cu permisiunea dvs. și nefiind specialiști în drept, sugerăm integrarea unui singur cuvant care ar duce dreptul la asociere cat mai aproape de absolut și ar face posibilă renașterea atât de așteptată a clasei politice:

  • 40

„(1) Cetăţenii se pot asocia liber și necondiționat în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”

Mulțumesc

Cu respect,

Claudiu Mărginean, fondator al Partidului Pirat România

 

2.Anul trecut, 02.03.2014

Tribunalul Bucureşti

Secţia a V-a Civilă

Dosar nr. 12711/3/2014

Termen de judecată: 03.06.2014

Domnule Preşedinte

Subsemnaţii Mărginean Claudiu Nicolae CNP:xxxxxx, CI: xxxxxx, domiciliu: xxxxxx, Bulumac Petru Cristian xxxxxx, CI: xxxxxx, domiciliu: xxxxxx, Cucu Ionuț Valentin CNP: xxxxxx, CI: xxxxxx,  domiciliu:xxxxxx

având calitatea de petenţi în dosarul mai sus menţionat, în temeiul dispoziţiilor art. 29 al. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulăm următoarea

Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 al. 3 şi art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003

  1. Îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.19 al. 3 şi art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003 este admisibilă întrucât:

–                      excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti de către o parte din litigiu,

–                      priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege, respectiv art. 19 al. 3 şi art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003,

–                      are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât Îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 19 al. 3 şi art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003 este obligatorie pentru a se putea proceda la înregistrarea partidului politic,

–                      prevederile contestate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

  1. Chestiuni prealabile

Conform dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României:

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile,

Iar potrivit dispoziţiilor art. 148 al. 2  din Constituţia României:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Conform dispoziţiilor art. 126 din Constituţia României:

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Legea nr. 14/2003 este o lege specială care prevede modul de constituire şi funcţionare a partidelor politice precum şi regulile procedurale de înregistrare a unui partid politic, în concordanţă cu art. 126 din Constituţia României.

Prin raportare însă la dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, regulile speciale privind constituirea şi înregistrarea unui partid politic nu trebuie să contravină pactelor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, acestea având prioritate faţă de legile interne.

În motivarea cererii vor fi făcute referiri directe la dispoziţiile constituţionale încălcate, dar şi la pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului încălcate.

 3.Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 al. 3 din Legea nr. 14/2003 

Potrivit dispoziţiilor art. 19 al. 3 din Legea nr. 14/2003, “Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.”

3.1.            Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 40 din Constituţie

În susţinerea neconcordanţei cu dispoziţiile art. 40 din Constituţie, învederez următoarele aspecte:

–                      potrivit dispozițiilor art. 40  din Constituţie:

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

–           existenţa unui anumit prag de reprezentativitate la nivel naţional şi instituirea unui prag minim de reprezentativitate la nivel regional nu este o problemă de oportunitate, ci de constituţionalitate, întrucât pragul instituit are ca efect concret suprimarea exercitării dreptului;

–            pragul de reprezentativitate la nivel naţional nu se justifică raportat la definiţia dată partidului politic din art. 1 din Legea nr. 14/2003 – “Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.” – întrucât formarea şi exercitarea voinţei politice, ab initio, nu trebuie să se realizeze  obligatoriu la nivel naţional;

–           rolul constituţional al partidului politic, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, poate fi îndeplinit şi fără a se impune un prag de reprezentativitate, instituţionalizarea unui curent politic nefiind obligatorie înainte de constituirea respectivului partid, ci, în mod firesc, ulterior constituirii partidului politic;

–           “exercitarea dreptului la libertatea de asociere nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Posibilitatea cetăţenilor de a constitui o persoană juridică în vederea desfăşurării unei activităţi colective într-un domeniu de interes comun constituie unul dintre aspectele cele mai importante ale dreptului la libertatea de asociere.” – CEDO, Hotărârea din 11 octombrie 2007 privind cererea 35097/02, Gheorghe Bozgan c. României

–           “Protecţia opiniilor şi a libertăţii de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertăţii de reuniune şi de asociere consacrate prin art. 11. Şi aceasta cu atât mai mult în cazul partidelor politice, având în vedere rolul lor esenţial în menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei.” – CEDO, Hotărârea nr. 3 din 03.02.2005, Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României. 

3.2.            Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie

În susţinerea neconcordanţei cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, învederez următoarele aspecte:

–                      potrivit dispoziţiilor art. 53  din Constituţie:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

–           pct. 2 al art. 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în continuare Convenţia) conține dispoziții similare cu cele ale art. 53 din Constituţie, iar art. 18 din Convenție dispune că restricțiile aduse drepturilor fundamentale nu pot fi aduse decât în acele situații explicit menționate;

–           stabilirea în concret a ingerințelor în exercitarea dreptului trebuie să fie cât mai redusă cu putință, (Recomandările privind reglementarea partidelor politice din 25 octombrie 2010, Comisia Europeană pentru democrație prin drept din cadrul Consiliului Europei, în continuare Comisia);

–           din analiza textului constituţional se poate reţine pe de o parte că alin. 1 precizează limitativ situațiile în care se pot aduce restrângeri drepturilor, iar pe de alta parte că alin. 2 precizează în ce condiții pot surveni astfel de restrângeri.

           În cauza S. şi Marper împotriva Regatului Unit (Hotărârea CEDO din 4 decembrie 2008), s-a stabilit că este de datoria autorităţilor naţionale să facă dovada îndeplinirii acestor elemente;

–           în cuprinsul Legii 14/2003 nu este menţionat motivul pentru care s-a înţeles să se adopte o astfel de măsură restrictivă; în aceste condiţii, trebuie constatat că măsura instituirii pragului de reprezentativitate nu este motivată, ceea ce nu poate fi acceptat raportat la dispoziţiile exprese ale art. 53 din Constituţie,

–           presupunând că obiectivul urmărit prin stabilirea pragului de reprezentativitate ar fi trebuit să apară în expunerea de motive a adoptării Legii,  rezultă că acest motiv constă în necesitatea asigurării unei reprezentativităţi crescute;

–           necesitatea asigurării unei reprezentativităţi crescute, ca motiv al impunerii pragului de reprezentativitate, nu poate fi inclus în enumerarea exhaustivă din textul alin. 1 art. 53 din Constituţie;

–           mai mult, nu este îndeplinită nici cerinţa ca măsura impusă să fie necesară într-o societate democratică aşa cum în mod imperativ o cere textul art. 53 al. 2 din Constituţie; presupunând că instituirea pragului de 25.000 de semnături reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, respectiv necesară pentru apărarea uneia dintre valorile stabilite în alin.1 al art. 53 din Constituţie, nu poate fi totuşi acceptată ideea că un prag mai redus sau chiar unul formal n-ar putea oferi suficiente garanții că obiectivul social apărat prin voinţa legiuitorului va putea fi atins;

–           dacă „inflația de partide” a reprezentat situația-premisă pe care s-a grefat măsura pragului stabilită prin Lege (ANEXA), cu greu se mai poate produce un astfel de fenomen și în România anului 2014;  prin urmare dacă scopul (contracararea inflației/devalorizarea partidelor) în vederea căruia s-au instituit anumite măsuri legislative a devenit caduc, rezultă că și mijloacele, respectiv instituirea unui prag de reprezentativitate, prin care s-a urmărit atingerea acelui scop au devenit caduce și trebuie eliminate.

–           Trebuie observat faptul că în statele membre ale Uniunii Europene existența unui prag este legată de nevoia existenței a cel puțin două persoane pentru a se asocia și nu de limitarea exercitării unui drept. Dacă am face referire numai la modelul dreptului francez ce stă la baza sistemului de drept civil român, putem constata că este nevoie de două persoane pentru formarea unui partid politic, ceea ce nu a creat nicio problemă funcționării unui sistem democratic într-un stat cu o populaţie de 65 de milioane de locuitori (Legea privind contractul de asociere din 1 iulie 1901).

Articolul 11 din Convenția Europeană a drepturilor Omului extinde, pe de o parte, libertatea de gândire, conștiință și religie, căreia îi corespunde libertatea de manifestare în public a convingerilor filosofice sau religioase și, pe de altă parte, libertatea de exprimare, care implică dreptul de a transmite unui grup sau publicului opiniile sale. Din perspectiva libertății de asociere, statului membru îi revin obligații negative și obligații pozitive.

În primul rând, statul are obligația negativă de a nu aduce atingere libertății indivizilor de a se asocia. Este de asemenea adevărat faptul că libertatea de asociere nu este un drept absolut. Conform paragrafului 2 al art.11, acest drept este unul relativ, susceptibil de restrângere din partea statului.

ÎNSĂ, o ingerință din partea statului în respectarea libertății de asociere este permisă numai în condițiile de la par.2 al art.11, anume:

– ingerința trebuie să fie ,,prevăzută de lege”

– ingerința trebuie să urmărească ,,un scop legitim”

– ingerința trebuie să fie ,,necesară într-o societate democratică”

În ceea ce privește această a treia condiție, apreciem că ingerința statului român în respectarea libertății de asociere, prin intermediul art. 19 al Legii nr.14/2003, contravine art. 11 CEDO precum și jurisprudenței constante a Curții ( Varga c. României, hotărârea din 1 aprilie 2008, Moustaquim c. Belgiei, hotărârea din 18 februarie 1992, Boughanemi c. Franței, hotărârea din 24 aprilie 1996 etc.)

În hotărârile invocate, Curtea Europeană a verificat dacă ingerința corespunde unei nevoi sociale imperioase și dacă este proporțională față de scopul legitim urmărit. OR, raportându-ne la prezenta cauză, învederăm onoratei instanțe că o astfel de analiză este absolut necesară, urmând a evidenția culpa Statului Român în neexecutarea obligației de a demonstra existența unei nevoi sociale imperioase și a proporționaliății ingerinței în dreptul individual de liberă asociere.

Profitând de ,,marja de apreciere” de care se bucură  în stabilirea necesității ingerinței în societatea românească, Statul Român nu oferă premisele respectării în totalitate a art.11 CEDO, încălcându-și flagrant obligațiile pozitive stabilite pe terenul acestui articol, respectiv obligația de a lua măsuri concrete pentru a proteja libertatea de asociere.

De altfel, Curtea europeană a sacționat în două situații, refuzul instanțelor române de a înregistra partide politice sau asociații. În cauza Partidul Comuniștilor Nepeceriști și Ungureanu, reclamanții s-au plans că instanțele române au refuzat înregistrarea partidului reclamant. În cauza Bozgan, reclamantul s-a lovit de același refuz atunci când a solicitat înregistrarea unei asociații denumite ,,Garda națională antimafia’’. Analiza a purtat asupra motivelor care au determinat refuzul înregistrării și, în ambele situații, Curtea a considerat că refuzul nu era justificat de o ,,nevoie socială imperioasă’’.

  1. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003

Potrivit dispozitiilor art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003, “Lista semnăturilor de susţinere trebuie să menţioneze obiectul susţinerii, data şi locul întocmirii, iar pentru susţinători trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa, felul actului de identitate, seria şi numărul acestuia, codul numeric personal, precum şi semnătura. Susţinătorii înscrierii unui partid politic pot fi numai cetăţeni cu drept de vot”.

4.1.            Neconcordanţa cu dispoziţiile art. 26 al.1 din Constituţie

În susţinerea neconcordanţei cu dispoziţiile art. 26 al. 1 din Constituţie, învederez următoarele aspecte:

           potrivit dispoziţiilor art. 26 al. 1 din Constituţie: “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

–           potrivit dispoziţiilor art. 8 al. 2 din CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A

UNIUNII EUROPENE , “nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”; în aceste condiţii, se poate constata faptul că măsura instituită de legiuitorul român nu poate fi justificată de existenţa vreunuia dintre motivele limitative prevăzute de art. 8 al. 2 din CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

–           stocarea de către o autoritate a datelor legate de viața privată a unui individ poate constitui o ingerință în sensul art. 8 CEDO (CEDO, Leander c. Suediei, nr. 9248/81, hotărârea din 26 martie 1987.), indiferent dacă datele sunt sau nu utilizate (CEDO, Amann c. Elveției, nr. 27798/95, hotărârea din 16 februarie 2000 )

–           în cauza Khelili c. Elveției, nr. 16188/07, hotărârea din 18 octombrie 2011, Curtea a apreciat că stocarea datelor cu privire la profesia reclamantei constituie o ingerință în viața privată a acesteia, întrucât este vorba de o informație cu caracter personal raportată la o persoană determinată sau determinabilă;

–           dispoziţiile art. 19 al. 1 din Legea nr. 14/2003 privind întocmirea listelor cuprinzând datele personale, inclusiv opţiunea politică, sunt neconstituţionale întrucât nu instituie nicio garanţie privind protejarea şi gestionarea acestor date cu caracter personal; în aceste condiţii, trebuie făcute următoarele două observaţii: în primul rând, nu se poate justifica stocarea de către o autoritate a datelor legate de viața privată, în condiţiile în care stocarea nu este cerută de vreuna din condiţiile limitative prevăzute de art. 8 al. 2 din CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE ; în al doilea rând, în privinţa persoanelor care ar trebui să colecteze aceste date, nu se instituie obligativitatea ca acestea să fie operatori de date cu caracter personal, ceea ce înseamnă că legiuitorul impune, printr-o dispoziţie specială, nerespectarea dreptului la viaţa privată a persoanelor care se declară susţinatoare ale partidului în curs de constituire, prevedere care este în evidentă contradicţie cu dispoziţiile art. 26 al. 1 din Constituţie;

–           suplimentar, prin includerea în definiția dată noțiunii de „date cu caracter personal” de către art. 2 lit. a din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date a unui număr de identificare (Codul Numeric Personal) și a unuia sau mai multor elemente specifice, proprii identității fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale (apartenența politică) a persoanei, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană prevederile susmenţionate ale Legii nr.14/2003 devin neconstituționale prin încălcarea acquis-ului comunitar ca urmare a neasigurării unei protecții corespunzătoare a datelor cu caracter personal în înțelesul dat de Directivă.

 

 

Mărginean Claudiu Nicolae,

 

Bulumac Petru Cristian,

 

Cucu Ionuţ Valentin

 

 

 
Comments