„Fermata” sau Sfârșitul unei Lumi
Pentru că simfonia este lungă ăi captarea atenției audienței este dificilă,
compozitorul oferă posibilitatea dirijorului ca, în anumite momente prestabilite, să întrerupă discursul muzical.
În limbaj componistic această procedură se numește „fermata”, adică oprire. Dirijorul poate stabili o pauză, atunci când simte acumularea unor tensiuni printre instrumentiști sau în audiența aflată în imensa sală de concerte. „Fermata” nu este obligatorie și nu este condiționată temporal, aplicarea ei stă în puterea discreționară a dirijorului, iar durata depinde de starea de spirit a celor aflați în sală, instrumentiști și melomani împreună.
Dirijorul poate ignora semnul „fermata” ..sau poate opri simfonia, pentru câteva momente, pentru câteva minute sau pentru totdeauna.
Apoi, dacă va continua, nu se va grăbi precum un tren aflat în întârziere, va continua mai calm, mai atent.
Sfârșitul lumii, ca secvență temporală anunțată de misteriosul popor maya cu precizia unui metronom, s-a petrecut asemeni unei „fermata”. Dirijorul a oprit lumea într-o secundă și nu știm dacă a repornit-o sau lumea de astăzi e asemeni unui Miky Mouse care dă din picioare deasupra unei prăpăstii crezând că încă aleargă pe teren solid, pentru că nu a privit în jos.
Ne vom da seama dacă funcționăm vital din nou când vom vorbi. Și dacă va fi să vorbim să o facem încet, cu grijă, folosind cuvinte alese. Audiența din această sală imensă nu pleacă nicăieri, nu are unde. Cel puțin acea audiență de care îți pasă.
Și mai ales nu irosi timpul, tratează fiecare secundă cu respectul pe care îl merită.
Dacă ești grăbit să arunci cuvintele, mai bine taci și privește în jos.
Oglinda tensionată prea mult pentru a distorsiona realitatea s-a spart.
Acolo, printre cioburile ei, zace lumea sfârșită în 21 decembrie 2012.
