Vrei să fii PIRAT?? Completează Formularul și trimite-l prin poștă: Partidul Pirat Romania, str. Horea nr.4, 400174 Cluj Napoca
blog

ANAFOR: cand esti pe mine/te misti bine/ca un motor

Câinele din Călăuza, filmul șamanic a lui Andrei Tarkovsky, e un vehicul psihofor. El le arată disperaților calea spre șaman. Șamanul îi face bucăți pe disperați, apoi îi reface mai buni.

Hidroforul este o sculă electrică care face ca apa să ajungă la îndemâna disperaților însetați. Aceștia își ostoiesc setea și devin mai buni.

ANAFor este un cuvânt inventat, o combinație sonoră între ANAF și motor. Nu servește la nimic.

Trăim o secvență istorică haioasă: în epoca Internetului, ANAF a reinventat chiaburimea pentru că pe mandatari  nu-i putea reinventa (poate cer oamenii reguli fiscale asemănătoare, ca pe vremea comuniștilor, haha)… Proprietarii de prăvălii, cârciumarii și micii producători sunt noii chiaburi. Cu o imensă nesimțire, guvernul Ponta a slobozit dihonia asta jumulită și bășită printre oamenii nedumeriți.

E de un comic inutilizabil: nimeni nu râde. Domnule Ponta, #ANAFuramatii, pentru cine golești România?

 

Eu, Claudiu Mărginean, sunt nepot de chiabur din satul Dileul Vechiu, regiunea autonomă Mureș și fiu de chiaburoaică, exmatriculată din Liceul Unirea din Târgu Mureș în anul 1953, prigonită de securiștii lui Gheorghiu-Dej prin tot Ardealul. ANAFul comuniștilor ne-a percheziționat locuința, pe unde eram, până prin anii 76, de două-trei ori pe an. Acuma se reface, ANAFul lui Ponta, exact la fel, cu aceleași metode și mai ales cu aceleași metehne, servindu-se de același tip de lichele, făcând de rușine iredemiabilă secolul 21 românesc.

Trăiește sau retrăiește aici:

Întocmirea listelor de chiaburi in Judeţul Mureş/raionul Târgu-Mureş între 1949-1952

Întocmirea listelor de chiaburi în Judeţul Mureş/raionul Tărgu-Mureş între 1949-1952

LÁSZLÓ MÁRTON

Pe parcursul transformării socialiste a satului,  puterea comunistă a încercat distrugerea materială şi socială a păturilor înstărite de gospodari. În afară de discriminarea juridică şi politică, cea mai apăsătoare formă de discriminare a fost cea economică, care s-a manifestat mai ales prin majorările de cote şi impozite. Aceste majorări au fost impuse pe baza aşa-numitelor liste de chiaburi. În studiul de faţă încerc să analizez procesul întocmirii listelor de chiaburi pe teritoriul judeţului Mureş (transformat  în raionul Târgu-Mureş din septembrie 1950) între anii 1949-1952.

Definirea chiaburilor

„Chiaburii” erau o pătură socială creată artificial de ideologia comunistă. Potrivit acestei ideologii, societatea se divizează pe clase sociale. În mediul rural, clasele sociale existente sunt: proletarii agricoli (ţăranii fără pămănt), ţăranii săraci, ţăranii mijlocaşi şi chiaburii. Conform ideologiei comuniste, chiaburii îi „exploatează” pe ceilalţi agricultori, iar între aceştia şi celelalte clase sociale rurale există o permanentă „luptă de clasă”. Când partidul comunist a preluat puterea, a pornit o luptă  crâncenă împotriva chiaburilor.

În România, unii teoreticieni ai partidului au considerat chiaburi pe acei ţărani, care aveau mai mult de 10 ha teren arabil. După 1947, cota a fost ridicată la 20 ha.[1]

Definirea mai precisă a chiaburilor s-a pus în discuţie în timpul plenarei Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949. Definirea dată de secretarul partidului, Gheorghe-Gheorghiu Dej, apărută şi în organul oficial al partidului era[2]:

„Pentru a deosebi muncitorul agricol, ţăranul sărac şi cel mijlocaş, trebuie să ţinem seama de următoarele criterii:

-dacă are pămănt, în ce regiune se află pămăntul, dacă mai posedă şi alte mijloace de producţie, căte şi anume ce fel de mijloace de producţie; felul de cultură; căt produce şi căt aduce din producţia sa pe piaţă; dacă exploatează sau nu munca străină; dacă este sau nu exploatat de alţii; mărimea familiei, precum şi o serie de împrejurări locale pe care le aprecia numai cercetănd fiecare caz concret în parte.”

Aceste criterii nu dădeau o definire clară a chiaburilor, rezultând o serie de abuzuri ulterioare. Practic, puteau fi consideraţi chiaburi persoanele din următoarele motive[3]:

1.)    Posedarea unor mari terenuri agricole

2.)    Practicarea unor mici afaceri (proprietarii de cărciumă, -de magazin, -de moară, oameni care contra unei remuneraţii treierau cu batoză, etc.)

3.)    Origine (şi fiii chiaburilor puteau fi consideraţi chiaburi)

4.)    Stare materială mai bună în raport cu ceilalţi săteni

5.)    Utilizarea unui salariat (până în 1952 era luat în considerare doar cazul în care cineva utiliza pe tot parcursul anului forţă de muncă plătită, pentru ca din aprilie 1952 să intre toţi cei care depăşeau 30 de zile anual)

6.)    Manifestarea nemulţumirii faţă de regim[4]

Şansa de a deveni chiabur era mai mare în cazul întreprinzătorilor rurali. Aceasta era pătura care introducea noi tehnologii în agricultură, exercita o mică afacere şi, implicit,  obţinea venituri mai mari ca ceilalţi săteni. Prin această grupă socială pătrundea modernizarea în lumea agrară,  iar mutilarea acestei pături însemna pierderea unor şanse de modernizare interioară a comunităţilor rurale.

Formele discriminării

În şedinţa plenară din 3-5 martie a PMR, s-au adus şi hotărâri pentru constrângerea economică a celor consideraţi chiaburi[5]:

„[…] În etapa actuală, lupta împotriva exploatării capitaliste la sate trebue dusă prin aplicarea unei politici de îngrădire a chiaburimii […]

Sarcina de îngrădire a puterii economice şi a influenţei politice a chiaburimii se îndeplineşte pe baza politicii de clasă la sate:

-prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale ţăranului sărac şi mijlocaş faţă de chiabur, chiar în problemele cele mai mărunte;

-printr`o politică fiscală de clasă, care să uşureze situaţia ţăranului sărac şi mijlocaş, de pe o parte, şi să apese pe chiabur, pe de altă parte;

-printr`o politică de clasă în domeniul colectărilor, a creditelor

-prin împiedicarea acaparării de către chiaburi a pămănturilor ţărănimii muncitoare

[…]Mişcarea cooperatistă trebue complet curăţită de orice fel de elemente capitaliste[…]

Conducerea cooperativelor trebue alcătuită numai din muncitori agricoli, ţărani săraci şi mijlocaşi.[…]

 […]În gospodăriile colective nu pot fi primiţi chiaburi, ci numai ţărani săraci şi mijlocaşi.

[…]Propaganda şi agitaţia de partid şi îndeosebi presa de partid trebue să demaşte în faţa milioanelor de ţărani săraci şi mijlocaşi chipul veninos şi hrăpăreţ al chiaburilor, să cultive ura de clasă împotriva elementelor capitaliste dela ţară […]

[…]Partidul trebue să îndrumeze sindicatele de salariaţi agricoli pentru a organiza pe toţi argarii, pe toţi muncitorii agricoli, permanenţi şi nepermanenţi, şi a intensifica lupta acestora pentru revendicările lor, împotriva chiaburimii.”

Scopul declarat era, după cum se poate constata,  ruinarea economică a chiaburilor. Mijlocul pentru obţinerea acestui scop era discriminarea chiaburilor prin:

1.) Mărirea impozitului: cei consideraţi chiaburi trebuiau să dea o cantitate mai mare de cereale decât celelalte categorii de ţărani.[6] Ponderea varia între 20-50% dar, de regulă, la presiunea autorităţilor centrale se aplicat cota maximă de 50%.

2.) Confiscarea averii: în mai multe cazuri gospodari consideraţi chiaburi erau siliţi să renunţe la casele lor, care deveneau sediul gospodăriei colective. Grajdurile erau utilizate pentru a aduna vitele gospodăriei colective.[7]

3.) Interzicerea dreptului de vot: la alegerile din decembrie 1950 chiaburii nu au avut  voie să participe la alegeri.[8]

4.) Excluderi din gospodăriile colective: Deşi statutul-model al gospodăriilor colective interzicea primirea chiaburilor în gospodăriile colective, mulţi gospodari consideraţi chiaburi s-au înscris de bună voie ca să scape de pămănt şi, în mod automat,  de cotele apăsătoare. Alţii erau constrânşi să se înscrie deoarece gospodăria colectivă avea nevoie de terenurile lor. După ce s-au înscris în gospodăria colectivă, unii gospodari erau consideraţi chiaburi  şi erau excluşi din gospodăria colectivă. În locul lotului de pământ cu care s-au înscris iniţial, (şi care era comasat în perimetrul teritoriului gospodăriei colective) au primit pământ în altă parte, pământ de regulă de calitate inferioară şi la o distanţă mai mare. Cei excluşi nu au mai  primit înapoi inventarul agricol (animalele şi uneltele agricole).

5.) Excluderea de la locul de muncă: În raionul Tărgu-Mureş în 1952 au fost daţi afară din instituţiile de învăţământ o parte a învăţătorilor consideraţi chiaburi.[9]

6.) Executarea: Există cazuri, când gospodari consideraţi chiaburi au fost executaţi, pentru a obliga ţărănimea să facă treierişul pe câmp sau pentru a-i intimida în vederea înscrierii în gospodăriile colective. În judeţul Mureş în august 1949 la Miercurea-Niraj a fost executat gospodarul Kacsó István. Anul următor, tot în luna august, a fost executat gospodarul Nagy László din Curteni. Ei au fost executaţi pentru a-i intimida pe ceilalţi gospodari, dar au fost aleşi pentru că erau consideraţi chiaburi.[10]

În afara acestor cazuri, chiaburii erau supuşi la diferite alte forme de discriminare.

Modul de întocmire a listelor de chiaburi

Listele de chiaburi erau întocmite de către Comitetele Provizorii comunale (în 1949) iar mai târziu de Sfaturile Populare comunale. Această activitate trebuia să fie „îndrumată” de către organizaţiile locale de partid. Dat fiind faptul că şi cei mai importanţi funcţionari ai Sfaturilor Populare (secretarul şi preşedintele) erau de regulă membri de partid, efectiv membrii partidului hotăreau cine va fi considerat chiabur şi cine nu. Aceasta dădea o putere însemnată membrilor de partid. Dacă cineva era trecut pe lista chiaburilor, curând ajungea în pragul falimentului, din cauza cotelor ridicate. Deseori, după plata cotelor nu-i rămănea destul grâu nici  pentru pâine. Deci, era vital pentru proprietarul de pământ să nu fie trecut pe lista de chiaburi. Şi membrii partidului erau conştienţi de puterea pe care le posedă prin întocmirea listelor de chiaburi. Faptul că categoria chiaburilor nu era definită precis, a făcut posibilă ca cei care întocmeau listele cu chiaburii să treacă în această categorie şi alţi ţărani, numai din motive personale, ajungându-se la adevărate „reglări de conturi”.

Pentru persoanele aflate în funcţii  administrative sau politice originea de chiabur putea fi un element vulnerabil, existând colegi rivali care marşau pe această linie în timpul atacurilor îndreptate împotriva lor. Nu de puţine ori colegii de muncă îşi denunţau colegii sub motivul că erau de origine chiabură.[11]

Dacă un funcţionar sau un membru de partid avea legături cu chiaburi  sau a luat apărarea unor chiaburi, putea să-şi piardă slujba. Pe 15 iunie 1952 în sesiunea  Sfatului Popular al raionului Tărgu-Mureş era exclus din Comitetul Executiv Papai Adalbert. Motivul invocat era: Ferenci Adalbert, tatăl lui Papai Adalbert, gospodar din comuna Band, avea în proprietate 2 maşini pentru  treierat, pe care le folosea utilizănd salariaţi, deci a fost considerat chiabur. Fiul său însă, ca secretar al Sfatului Popular raional, a obţinut o hotărăre a Sfatului Popular raional, prin care tatăl său era scos de pe lista chiaburilor. După obţinerea hotărării, Ferenci Adalbert a utilizat în continuare salariaţi în muncile agricole.[12]

În cazul în care era nevoie de pămăntul lor pentru înfiinţarea gospodăriei colective, gospodarii consideraţi chiaburi erau radiaţi de pe lista chiaburilor  şi trecuţi în rândul ţăranilor mijlocaşi  şi, astfel, erau primiţi în gospodăria colectivă. (Secretarul organizaţiei de bază din Gruişor al partidului, cu aprobarea Sfatului Popular local a scăzut numărul chiaburilor la 3 persoane, iar restul chiaburilor au fost trecuţi ca  mijlocaşi înstăriţi, pentru a putea forma gospodărie colectivă.)[13]

Întocmirea listelor de chiaburi între 1949-1952

În anul 1949 s-au întocmit pentru prima dată liste de chiaburi, probabil pe baza definiţiei date de către Gheorghe-Gheorghiu Dej la plenara PMR, din 3-5 martie 1949.

Cadrul legislativ pentru întocmirea listelor de chiaburi reprezenta legea nr. 18/1949 care reglementa impozitul agricol. Articolul 19 al acestei legi prevedea, că gospodăriile chiaburilor trebuie supuse unei măriri a impozitului variind între 30-50%. Comitetele Provizorii ale plaselor trebuiau să întocmească listele de chiaburi, şi trebuiau să le înainteze Comitetului Provizoriu judeţean.[14]

În august 1949 s-a întocmit prima dată lista de chiaburi. În judeţul Mureş lista cuprindea circa 1000 de familii de chiaburi.[15] Întocmirea s-a făcut de către Comitetele Provizorii comunale.

La 4 aprilie 1950 Comitetul Provizoriu judeţean a cerut comitetelor de plasă înaintarea (în 48 de ore) a  listelor de chiaburi din anul anterior.[16] Listele au fost întocmite între 5-7 aprilie. Spre deosebire de anul anterior, în 1950 Comitetul Provizoriu judeţean a ordonat aplicarea în fiecare caz a impozitului maxim, de 50%.

Este posibil ca şi în iunie 1950 să fi avut loc o nouă întocmire a listelor de chiaburi, pentru că în plasa Miercurea-Niraj s-a efectuat o astfel de acţiune.[17]

În iunie 1950 comitetele provizorii au primit instrucţiunea ca preoţii, numai din cauza profesiei lor, să nu fie trecuţi pe listele de chiaburi.[18]

Comitetul Provizoriu judeţean a considerat listele de chiaburi trimise în aprilie 1950 insuficiente şi, în consecinţă, a ordonat la 21 iulie comitetelor provizorii ale plaselor să întocmească liste suplimentare, deci să mărească numărul chiaburilor.[19] Despre această temă s-a ţinut şi o conferinţă cu prim-secretarii comitetelor provizorii de plăşi.[20]

Listele suplimentare întocmite erau înaintate Secţiei Financiare pentru încasarea cotelor suplimentare.[21]

La 3 august 1950 Comitetul Provizoriu al judeţului Mureş a ordonat din nou întocmirea listelor suplimentare de chiaburi.[22] Majoritatea plaselor au trimis listele suplimetare la jumătatea lunii august.[23]

La 8 septembrie 1950 a intrat în vigoare legea de reorganizare administrativă a ţării. Legea viza o centralizare administrativă. Judeţele şi plasele erau desfiinţate, în locul lor s-au înfiinţat raioanele. În locul judeţului Mureş s-a organizat raionul Târgu-Mureş. Multe comune şi-au pierdut statutul de comună independentă.[24]

Din cauza reorganizării administrative s-a întocmit o nouă listă pe raion, la 17 octombrie 1950. Acesta cuprindea 680 de nume de capi de familie.[25] O sursă ulterioară menţionează pentru aceeaşi dată 971 de nume.[26] Această listă era întocmită pe baza listelor trimise în august de către plasele judeţului.

La ordinea telefonică a raionului Târgu-Mureş, la 15 noiembrie 1950, Comitetele Provizorii din comunele raionului au trimis lista chiaburilor şi a altor persoane (infractori, inamici ai statului etc.), care nu puteau să ia parte la alegeri.[27] Pe baza acestei liste s-a întocmit o listă care cuprindea chiaburi şi oamenii condamnaţi de tribunale din raionul Târgu-Mureş.[28]  Această listă s-a întocmit pentru alegerile din decembrie 1950, iar cei care figurau pe listă nu aveau drept de vot. Din cauza alegerilor, o parte din chiaburi au fost radiaţi de pe lista chiaburilor.

În luna noiembrie apare în listele de chiaburi o caracterizare din punct de vedere politic a chiaburilor.[29] Pănă la acea dată în listele de chiaburi figurau doar date economice. Noua caracterizare făcea posibilă ca oricine, declarat ca fiind împotriva regimului, numai pentru această categorisire să fie considerat chiabur.

Întocmirea listei chiaburilor pe anul 1951 a început mai centralizat decât în anii anteriori. Listele trebuiau întocmite chiar înaintea colectării impozitului agricol, pentru ca chiaburii să plătească şi procentajul impus numai pentru ei. La 7 mai 1951 Sfatul Popular al regiunii ordona Sfaturilor Populare raionale întocmirea listelor de chiaburi pănă la 25 mai. Acei chiaburi care din motive politice (din cauza alegerilor din decembrie 1950) au fost radiaţi, trebuiau din nou trecuţi pe liste. Listele de chiaburi din primăvara anului 1951 trebuiau întocmite pe aceleaşi criterii ca şi cele din anul anterior.[30]

Tot pe 7 mai conducătorii secţiilor financiare din Sfaturile Populare raionale ale regiunii Mureş au ţinut o şedinţă la Târgu-Mureş. Cu această ocazie s-a discutat cu ei modul cum trebuiau întocmite listele de chiaburi.

În aceeaşi zi s-a ţinut o şedinţă a prim-secretarilor raionali de partid. Şi ei au primit instrucţiuni scrise despre întocmirea listelor de chiaburi.

Sfaturile Populare comunale au întocmit listele pe plan local.[31] Deşi era plănuit ca şi delegaţi ai raionului să ia parte la întocmirea listelor în comune, acest plan nu s-a realizat, Sfaturile Populare au întocmit listele pe comună.

Până la 25 iunie listele erau întocmite în comune, apoi  trimise raioanelor. După centralizare lor la Sfatul Popular raional, lista cu numele chiaburilor a fost trimisă Sfatului Popular regional. Aici, după verificare şi aprobare, a fost retrimisă la Secţia Financiară a raionului respectiv. La 1 iunie Secţiile Financiare ale raioanelor au început strângerea impozitului agricol. Chiaburii trebuiau să plătească şi o mărire de impozit, fixat la maximul prevăzut de lege, la 50%.[32]

La şedinţa Sfatul Popular regional din 22 iunie 1952 s-a ivit problema acelor 122 de chiaburi, ale căror averi au trecut  în totalitate în posesia Sfatului Popular comunal/Gospodărie Agricolă Colectivă/Gospodărie Agricolă de Stat. Astfel ei nu mai aveau nici o avere impozabilă şi, în consecinţă, trebuiau scoşi de pe listele de chiaburi. S-a cerut Sfaturilor Populare raionale un raport, în care se dorea clarificarea situaţiei pentru care aceşti oameni se aflau pe listele de chiaburi. Verificarea acestei chestiuni cădea în sarcina secretarului regional al Sfatului Popular şi al secretarilor  comitetului regional de partid.[33]

Lupta politică şi presiunea pentru creşterea numărului chiaburilor s-au simţit din plin la întocmirea listei chiaburilor din anul 1952.

La şedinţa din 14 ianuarie 1952 a Biroului de partid regional, s-a criticat atitudinea împăciuitoare a Sfatului Popular orăşenesc din Târgu-Mureş faţă de chiaburi, mai ales al preşedintelui acestuia, Soós József.[34] Cel în cauză, prezent la şedinţă, s-a apărat, spunând că la oraş sunt probleme cu identificarea chiaburilor, pentru că, dacă cineva are pămănt de doar 1-2 ha, deja ţine salariaţi care să-i lucreze pământul. În cursul şedinţei Biroul de partid a hotărât ca Sfaturile Populare raionale şi comunale să întocmească o nouă listă de chiaburi.

La 15 martie 1952, Comitetul Central al PMR a elaborat documentul numit „Scrisoare închisă”, care a fost adus la cunoştinţa tuturor membrilor de partid. Potrivit scrisorii, datorită măsurilor ministrul de finanţe Vasile Luca, membrul Comitetului Central, ţărănimea înstărită, (deci chiaburii) au plătit impozite prea mici în perioada 1949-1951.O altă acuzaţie gravă era, că numărul gospodăriilor de chiaburi a fost micşorat artificial.[35] După această hotărăre a Comitetului Central, era de aşteptat o înăsprire a politicii privind chiaburii.

La 29 martie 1951, Sfatul Popular regional a ordonat Sfaturilor Populare raionale să trimită lista acelor persoane care în 1950 au figurat pe listele de chiaburi, dar în 1951 deja au fost radiate.[36]

După compararea listelor, s-a evidenţiat că în total cu 1123 (după alte surse 766) de gospodării chiabureşti erau mai puţini în 1951 decăt în 1950. Marea majoritate a scutiţilor rezulta din acei oameni care au fost radiaţi de pe listele de chiaburi la alegerile din decembrie 1950.[37]

La 5 aprilie 1952 Biroul de partid regional a discutat planul de muncă pentru lunile aprilie-iunie. Pentru întocmirea listelor de chiaburi s-a prevăzut o lună. S-a hotărăt, ca delegaţii raionali să ia parte la întocmirea listelor în Sfaturile Populare comunale.[38]

La şedinţa din 21 aprilie 1952 a Biroul Organizatoric al Comitetului Central s-au definit noile criterii („indicii de bază”) pentru identificarea gospodăriilor chiabureşti.[39] Potrivit noii definiţii, erau consideraţi chiaburi şi acei agricultori care foloseau forţă de muncă plătită mai mult de 30 de zile pe an. Hotărârea a fost trimisă comitetelor de partid din regiuni. În regiunea Mureş, noile criterii au fost prelucrate cu aparatul de partid la 14 mai 1952.[40] La şedinţă s-a hotărât demararea unei noi acţiuni de verificare a chiaburilor.

Ca urmare a acestei decizii, între 27 mai-10 iunie 1952 s-a întocmit o listă a chiaburilor pe regiune.[41] Despre efectuarea acestei înscrieri avem date mai amănunţite pentru raionul Tărgu-Mureş. Raionul a fost împărţit pe 10 părţi, în fiecare au fost repartizat 2 delegaţi raionali. Delegaţii au primit instrucţiuni de la preşedintele Sfatului Popular raional. După instrucţie, delegaţii raionali au participat la întocmirea listei de chiaburi în comuna Mureşeni (comună situată lângă Târgu-Mureş), ca să capete experienţa necesară. După acesta, delegaţii au plecat în comunele primite la repartiţie, unde au participat la întocmirea listei împreună cu Sfatul Popular comunal. În alte cazuri, delegaţii raionali s-au deplasat în comună după întocmirea listei. În acest caz au convocat Sfatul Popular comunal şi împreună au discutat lista de chiaburi.[42]

La nivel local lista era întocmită de membrii Sfatului popular comunal, membrii organizaţiei de bază  a partidului, conducătorii organizaţiilor de masă  şi desigur, de delegaţii raionali.[43]

Noutatea era, faţă de procedeul anilor anteriori, că acum delegaţii raionului au participat direct la întocmirea listelor pe plan comunal, şi probabil, ei exercitau presiuni pentru a mări numărul chiaburilor. Şi, ca reprezentanţii nivelului de putere superioară, aveau cuvântul cel mai greu de spus în definitivarea listei pe plan comunal.

Datele erau centralizate pe plan raional, iar apoi trimise Sfatului Popular regional. După aprobare, listele erau retransmise la Secţiile Financiare ale Sfaturilor Populare raionale, şi la direcţia raională a Comisiei de Stat pentru Colectări. Aici erau recalculate impozitul şi cota de predat de către chiaburi.

La 2 iunie 1952 în şedinţa biroului de partid regional s-a analizat procesul de întocmire a listelor de chiaburi.[44] Doi membri ai biroului erau repartizaţi pentru verificarea acelor membri de partid, care (datorită noilor criterii) deveneau chiaburi. Biroul de partid al raionului Târgu-Mureş verifica în fiecare dimineaţă întocmirea listelor de chiaburi.

În unele comune membrii Sfatului Popular şi  ai organizaţiei de bază a partidului s-au împotrivit întocmirii listei.(Sursa menţionează localităţile Glodeni, Dumbrăvioara, Troiţa, Săbed, Păsăreni.) Aceste cazuri trebuiau verificate.

Până la 2 iunie întocmirea s-a făcut în 17 de comune iar numărul celor consideraţi chiaburi s-a ridicat în general cu 40-50 de procente faţă de anul anterior.

La nivel regional întocmirea listelor a început la 28 mai 1952. Sfatul Popular regional a controlat lista de chiaburi în 8 comune, alese la întîmplare, pentru a verifica calitatea muncii Sfaturilor Populare raionale.

Szövérfi Zoltán, secretarul de partid care conducea Secţia Propagandă şi Agitaţie a făcut apel  la cei prezenţi,  întrebându-i dacă au cunoştinţă despre faptul că fii de chiaburi ocupă funcţii cu răspundere în ministere. Dacă apăreau asemenea cazuri se impunea necesitatea de a fi raportate Comitetului Central.

Lucaci Vasile, secretar de partid regional opina că a fost o greşeală alcătuirea comisiilor mixte (din reprezentanţii de partidului şi ai Sfatului  Popular), pentru că, potrivit instrucţiunilor Comitetului Central, Sfatul Popular local trebuia să verifice chiaburii. A ordonat verificarea membrilor de partid care s-au împotrivit acţiunii de întocmire a listelor de chiaburi. Considera cel mai important identificarea impozabililor, apartenenţa de clasă nu avea semnificaţie. Ambii secretari ordonau urgentarea muncii de verificare.

Secretarul de partid cu probleme agricole, Kapusi Iosif a ordonat biroului de partid al raionului Târgu-Mureş, ca întocmirea listelor de chiaburi să nu se analizeze zilnic, ci numai din trei în trei zile, pentru că putea rezulta o rămânere în urmă în rezolvarea altor probleme administrative. Apoi a prezentat o serie de sesizări, potrivit cărora la  Fabrica de zahăr sunt angajaţi mulţi chiaburi şi a ordonat directorului uzinei, membrul  biroului de partid, Veress Karoly, să întocmească un raport despre acest fenomen.

După 10 iunie lista de chiaburi a raionului Târgu-Mureş a fost înaintată Sfatului Popular regional.

La 17 iunie 1952 Sfatului Popular al regiunii a înaintat un răspuns la lista de chiaburi trimise de către raionul Târgu-Mureş. În legătură cu persoanele aprobate ca chiaburi trebuiau efectuate măsurile necesare (trebuiau afişate pe panourile de la Sfaturile Populare comunale numele chiaburilor împreună cu o scurtă caracterizare, trebuia recalculat impozitul pentru ei). Trebuia verificată şi calitatea muncii efectuate de delegaţii raionali, cei care au efectuat o muncă superficială urmau a fi pedepsiţi. Persoanele propuse pentru listele de chiaburi, dar cu precizare nedefinită, trebuiau verificate de către conducătorii Sfatului popular raional.

La ordin regional, preşedintele, vicepreşedintele, şi secretarul Sfatului Popular raional au verificat cazurile chiaburilor cu situaţie incertă, şi pănă la 1 iulie au definit lista raională a chiaburilor. Aceasta cuprindea 1698 sau 2217 nume de capi de familie. Cu această listă Sfatul Popular regional era deja satisfăcut, deoarece Sfatul Popular regional a lăudat Sfatului Popular al raionului Târgu-Mureş pentru munca prestată în  întocmirea listelor de chiaburi.

În septembrie 1952 a avut loc şi o a doua verificare a listelor de chiaburi. Cazul-probabil-era tot unul politic. Cu înlăturarea fracţiunii Pauker-Luca, lupta politică şi-a pierdut din intensitate, iar presiunea exercitată asupra ţărănimii a scăzut. Efectul acestei „relaxări” a fost şi scăderea numărului chiaburilor.

Sfatul Popular al raionului Târgu-Mureş a discutat noua listă în şedinţa din 4 octombrie 1952, şi apoi a trimis Sfatului Popular regional. Treptat, Sfatul Popular regional a scăzut numărul chiaburilor, şi a ordonat Sfatului Popular al raionului Târgu-Mureş radierea acestora de pe liste şi, dacă încă nu au plătit impozitul din anul 1951, să remite datoria. Ca urmare, în luna octombrie 1952,  211 capi de familie socotiţi chiaburi au fost radiaţi de pe lista chiaburilor.

În şedinţa din 22 octombrie 1952 Sfatul Popular al regiunii a discutat noua listă. Mai multe persoane au fost radiate conform hotărârii din această zi. Pe noua listă al raionului Tărgu-Mureş figurau probabil 1319 de chiaburi.

Date despre numărul chiaburilor în raionul Tărgu-Mureş

Numărul exact al chiaburilor este foarte greu de stabilit.(Cauze: unele liste lipsesc; în listele existente unele date sunt corectate fără menţionarea datei; datele listei din 1952, care centralizează şi datele din anii anteriori, nu corespund datelor întocmite în anii în cauză; reorganizarea administrativă.) Dar numărul aproximativ al chiaburilor într-o perioadă poate fi stabilit, iar tendinţele de creştere şi micşorare pot fi identificate.

În liste era trecut doar capul de familie, dar şi celelalte persoane ale gospodăriei erau socotiţi chiaburi.

Lista de chiaburi din anul 1949 conţinea în jur de 900 de persoane, însă s-au luat în considerare doar acele comune care, ulterior, au devenit parte a raionului Târgu-Mureş.

În 1950 s-a cerut întocmirea unor liste suplimentare, care să cuprindă şi alţi chiaburi decât listele din anul 1949. Însă nu avem la dispoziţie listele suplimentare decât pentru câteva plase, deci nu putem aprecia creşterea în lista de chiaburi.

După reorganizarea administrativă, în noul raion s-a întocmit o listă a chiaburilor, dar din acesta lipsesc comune întregi, nu numai sate. Numărul chiaburilor poate fi apreciat la 850-900 persoane.

Din cauza alegerilor din decembrie 1951, numărul chiaburilor a scăzut cu câteva sute.

În anul 1952 de trei ori s-a efectuat întocmirea listelor de chiaburi. La prima întocmire numărul chiaburilor era între 1000-1200. În a doua figurau în jur de 2000 de nume. La ultima întocmire numărul lor era în jur de 1300.

Criteriile de întocmire a listelor de chiaburi

În iulie 1950 listele de chiaburi conţineau următoarele rubrici: numele/comuna unde locuia/numărul membrilor de familie capabili de muncă/numărul personalului angajat permanent/suprafaţa terenului agricol/numărul animalelor mari/numărul animalelor mici/alte averi (batoză, tractor, moară sau meserie)/cota suplimentară propusă.[45]

În noiembrie 1950 a apărut şi o caracterizare în lista chiaburilor. Erau marcate următoarele criterii: numele/ocupaţia/averea avută (întinderea pământului agricol posedat)/averea existentă (întinderea pămăntului agricol posedat la data întocmirii)/caracterizare.[46] În caracterizare figura modul de exploatare, dacă existau antecedente penale, atitudinea faţă de regim.

În listele din aprilie 1952 figurau: numele capului de familie/numărul angajaţilor/numărul animalelor mari, mici/venitul comercial profesioanl/alte venituri/procentul de majorare.[47] În liste întocmite în luna mai  s-au utilizat alte criterii: numele/dacă posedă unelte agricole/numărul vitelor/terenul ce posedă/caracterizare.[48]

La 21 aprilie 1952 în şedinţa Comitetului Central s-a precizat definirea dată chiaburilor. Potrivit acestei definiţii, erau socotiţi chiaburi şi toate persoanele care au utilizat sau utilizau forţă de muncă plătită pentru mai mult de 30 de zile anual.[49] În întocmirea listelor din septembrie 1952 deja era luat în considerare şi acest aspect.

Listele din septembrie conţineau: numele membrilor de familie/vârsta lor/suprafaţa totală de pământ posedat /suprafaţa de pământ arabil/numărul angajaţilor/caracterizare (se menţiona dacă cel în cauză folosea salariaţi mai mult de 30 zile pe an).

Listele din septembrie 1953 conţineau: numele capului de familie/numărul persoanelor care trăiesc în gospodărie/numărul membrilor capabili de muncă/ suprafaţa totală de pământ posedat/suprafaţa terenului arabil.[50]

Regiunea Autonomă Maghiară în 1953 avea o comisie pentru verificarea chiaburilor[51] şi listă centralizată a chiaburilor.[52]

Cazuri de solidaritate cu chiaburi

Discriminarea la care erau supuşi chiaburii i-a determinat pe unii consăteni să le acorde sprijin.

Avem cunoştinţă despre membri ai unor Sfaturi Populare comunale, care nu vroiau să  execute ordinele forurulor de putere superioare, şi se opuneau întocmirii listelor de chiaburi în comuna lor.

Unii chiaburi au încercat să scape de povara cotelor şi impozitelor  prin mituirea  preşedinţilor Sfaturilor Populare comunale. În comuna Band, preşedintele Sfatului Popular comunal a permis chiaburilor, contra unei sume de bani, să transporte acasă grâul  fără să plătească impozitul.[53] În comuna Dumbrăvioara, preşedintele-, secretarul Sfatului Popular, şi agentul agricol au radiat sau au micşorat mărimea de pământ al unor consăteni. Tot în comuna Dumbrăvioara familia de chiaburi Nagy a provocat în faţa satului o „ceartă”, după care s-au mutat din locuinţa comună, împărţind şi pământul.[54] Astfel ei nu mai puteau fi consideraţi chiaburi.

Din cauza cotelor obligatorii prea mari, unii chiaburi au încercat să înşale autorităţile. Cunoaştem cazul lui Bardasan Ioan, care a pus apă în lapte iar pentru a avea grăsimea necesară, a vărsat unsoare de porc în lapte.[55] Aceşti oameni, dacă erau prinşi, erau daţi în judecată.

 


[1] Levy, Robert: Gloria şi decăderea Anei Pauker, Polirom, Bucureşti, 2002, p. 86.

[2] Scânteia, 19 martie 1949, p. 2.

[3] Pe baza listelor de chiaburi din anii 1949-1952 şi a interviurilor făcute cu Vaida Alexandru preşedintele Sfatului Popular al raionului Târgu-Mureş între 1951-52 interviu realizat la data de 15 octombrie 2001 şi cu Bartha Pál, prim-secretarul Comitetului de partid al raionului Târgu-Mureş în perioada 1951-52, interviu realizat la data de 9 noiembrie 2001.

[4] De exemplu: în comuna Crăciuneşti, satul Ciba: „Borzaş Mihai, este declarat chiabur, deşi are teren mic, dar are comportare duşmănoasă faţă de socialism.” Raport întocmit la 7 iulie 1951. Arhiva Naţională Direcţia Judeţeană Mureş ( în continuare: ANDJ Mureş), fond Sfatul Popular Raion Tărgu-Mureş (în continuare: SP-RTM) dosar 3/1951, f. 62.

[5] Rezoluţii şi Hotărîri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, 1951, Editura Partidului Muncitoresc Român

[6] Vezi: Legea nr. 18. art. 19., Buletinul Oficial din 14 iulie 1949, p. 1-3.

[7] Secretarul de partid al raionului Reghin, împreună cu preşedintele Comitetului Provizoriu din Iara de Mureş au forţat doi gospodari, consideraţi chiaburi să renunţe la casele şi pămănturile lor. Prim-secretarul raionului Tărnava în comuna Chiniuş a scos din casă un chiabur, ca animalele gospodăriei colective să fie adunate în curtea acestuia. Proces-verbal dresat în ziua de 23 octombrie 1950. în şedinţa de birou extraordinară a Comitetului de Partid Regional, ANDJ Mureş, fond Comitetul Regional Mureş al PCR (în contimuare: CRM-PCR), dosar 2, f. 127-128.

[8] Este interesant, că era chiabur, care cerea exercitarea acestui drept. Vezi: cererea din 4 noiembrie 1952 al lui Kuti Kálmán, locuitor din Stejeriş. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 26/1953, f. 105.

[9] Márton György, şeful Secţiei Învăţămănt a relatat despre concediere în şedinţa din 14 august 1952 al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului Tărgu-Mureş. Dar a mai adăugat, că Ministerul Învăşământului a sistat acţiunea, pentru că nu era personal calificat cu care să fie înlocuiţi cei concediaţi. ANDJ Mureş, fond Sfatul Popular al Regiunii Mureş Autonome Maghiare (în continuare: SP-RMAM), dosar 34/1953, f. 118.

[10] Marius Oprea: Banalitatea răului-o istorie a Securităţii în documente 1949-1989, Polirom, Bucureşti, 2002, p. 127. şi Bakó József: Géppisztollyal lőtték le IN: Brassói Lapok 19 ianuarie 2001, p. 6. şi Gheorghe Iancu-Virgiliu Ţărău Un episod din implicarea Securităţii în colectivizarea agriculturii romăneşti IN: Anuarul Institului de Istorie Cluj-Napoca-1998, Editura Academiei Romăne, Bucureşti, 2000, p. 289-290.

[11] Interviu cu Zillman Béla, fost membru al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului Tărgu-Mureş. Interviu realizat la data de 26 septembrie 2001.

[12] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 34/1953, f. 161-168., şi Nota informativă-abateri din partea unor preşedinţi ai Sfaturilor Populare 29 august 1951. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR,. dosar 33, f. 176.

[13] Raport de activitate a Comitetuilui Regional de partid pe trimestrul II. 1952. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 40, f. 179.

[14] Buletin Oficial din 14 iulie 1949, p. 1-3.

[15] Situaţia centralizatoare privind chiaburii existente în raza raionului Târgu-Mureş. ANDJ Mureş, fond SPRTM, dosar 33/1952, f. 4-6., şi ANDJ Mureş, fond citat dosar 31/1952, f. 2.

[16] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 54/1950, f. 200.

[17] Tabloul gospodăriilor chiaburi din comunele aparţinătoare Plăşii Miercurea Niraj. ANDJ Mureş, fond Plasa Miercurea Niraj (în continuare: PMN), dosar 24, f. 84-87.

[18] Într-o şedinţă din Plasa Miercurea-Niraj, ţinută în data de 1 iulie 1950 s-a prelucrat această chestiune. ANDJ Mureş, fond PMN, dosar 24, f. 88. La 24 iulie 1950 Comitetul Provizoriu al judeţului Mureş a trimis plaselor Instrucţiunea ministerială despre această chestiune. ANDJ Mureş, Plasa Mureşul de Jos, (în continuare: PMJ), dosar 63, f. 149.

[19] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 54/1950, f. 53-54.

[20] ANDJ Mureş, fond PMN, dosar 24, f. 82.

[21] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 54/1950, fără număr

[22] ANDJ Mureş, fond PMJ, dosar 63/1949, f. 148.

[23] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 54/1950.

[24] Buletinul Oficial Nr. 77 din 8 septembrie 1950, Legea Nr. 5, şi Împărţirea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Romăne-Anexă la legea No .5

[25] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 3/1951, f. 1-20.

[26] Situaţia centralizatoare privind chiaburii existente în raza raionului Tărgu-Mureş. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, 33/1952, f. 4-6. şi ANDJ Mureş, fond citat 31/1952, f. 2.

[27] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 3/1951, f. 31.

[28] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 3/1951, f. 147-167.

[29] Lista chiaburilor din comuna Acăţari 16 noiembrie 1950. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 3/1951, f. 168.

[30] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 85/1951 fără număr

[31] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 85/1951, f. 97.

[32] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 85/1951, f. 8-9., aceeaşi ca f. 15-16.

[33] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 85/1951, f. 144-146.

[34] Proces verbal dresat în şedinţa de birou lărgită, ţinută în ziua de 14. ianuarie 1952. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 42, f. 17-23.

[35] Dan Cătănuş – Octavian Roske: Colectivizarea agriculturii în România – Dimensiunea politică volumul I. 1949-1953, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2000, p. 286.

[36] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 54/1950, f. 200.

[37] ANDJ Mureş, fond SP-RM, dosar 85/1950, f. 144-145.

[38] Proces-verbal, dresat în ziua de 5 aprilie 1952, în şedinţa extraordinară a Comitetului Regional de Partid. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 40, f. 66.

[39] D. Cătănuş-O. Roske op. cit., p. 304-306.

[40] ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 58, f. 68-70.

[41] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 22/1951, f. 101.

[42] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 33/1952, f. 183.

[43] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 30/1952

[44] Proces-verbal, dresat în şedinta extraordinară a Biroului Regional, la 2 iunie 1952. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 43, f. 1-3.

[45] Tabloul gospodăriilor chiaburi din comunele aparţinătoare Plăşii Miercurea Niraj, 7. iulie 1950. ANDJ Mureş, fond PMN, dosar 24, f. 87-84.

[46] Lista de chiaburi din comuna Acăţari, din 16 noiembrie 1950. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 3/1951, f. 168.

[47] Lista de chiaburi din comuna Acăţari, 30 aprilie 1952. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 31/1952 f. 13.

[48] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 22/1952, f. 123.

[49] D. Cătănuş-O. Roske op. cit., p. 304-306.

[50] Situaţia chiaburilor pe comuna Acăţari septembrie 1953. ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 25/1953, f. 1.

[51] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 32/1953, f. 22.

[52] ANDJ Mureş, fond SP-RTM, dosar 32/1953, f. 249.

[53] Nota informativă-abateri din partea unor preşedinţi ai Sfaturilor Populare 29. august 1951. ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 33, f. 176.

[54] ANDJ Mureş, fond CRM-PCR, dosar 41, f. 91.

[55] ANDJ Mureş, fond SP-RMAM, dosar 34/1953, f. 181.

 
Comments